Marcel Ciolacu ar vrea ca PSD să aibă șefia ambelor Camere ale Parlamentului: “Avem de apărat un vot al românilor!”



Social-democraţii ar urma să îşi desemneze propriii candidaţi la fiecare din cele două funcţii de preşedinţi ai Camerelor din viitorul Legislativ – atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, după cum a declarat marți seara, la TVR, liderul social-democrat Marcel Ciolacu.

„E dreptul fiecăruia să candideze. Din punctul meu de vedere, avem de apărat un vot al românilor şi cred că vom candida la ambele funcţii, atât la Cameră, cât şi la Senat”, a spus Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.
„Este posibil să candidez eu, este posibil să candideze alt coleg din Partidul Social Democrat. S-a schimbat PSD-ul. PSD nu mai înseamnă că preşedintele partidului trebuie să fie ori şef la Cameră, ori şef la Senat, ori premier, ori candidatul la Preşedinţie. Gata. PSD s-a schimbat”, a susținut Marcel Ciolacu.
El a spus că această decizie va fi luată la următorul Consiliu Politic Naţional al PSD, în care va fi făcută şi „formalitatea statutară” de a-l desemna pe Alexandru Rafila ca propunerea partidului pentru funcţia de prim-ministru.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts