“Am renunțat la funcția din PNL din cauza modului de lucru și a atitudinii avute de către președintele interimar, Adrian Cozma!”



Ovidiu Duma a vorbit deschis despre starea proiectelor ce se află în derulare la Ardud, despre situația Covid-19 și a vaccinărilor în zonă, despre alegerile locale și parlamentare. Ovidiu Duma nu a ocolit nici subiectul sensibil legat de disensiunile apărute în organizația PNL Satu Mare imediat după parlamentare.

Dezamăgit și nu prea …
Legat de alegerile parlamentare, unde a fost cap de listă la PNL Satu Mare pentru SENATUL României, Ovidiu Duma a amintit că imediat după ce s-au anunțat rezultatele finale de după redistribuirea mandatelor s-a simțit oarecum nedreptățit. Doar că reacția ardudenilor, care au răsuflat ușurați că Ovidiu Duma își va continua mandatul de primar, la făcut să treacă mai ușor peste această dezamăgire.

”Aș zice că sunt dezamăgit și nu prea… Poate așa a vrut Cel de Sus să se întâmple…Eu ca scor, în condițiile pandemiei cred că am fost câștigător…Am strâns peste 18000 de voturi, mai multe chiar ca și candidatul PNL de la Camera Deputaților. În plus, am și fost depistat pozitiv cu Covid-19 în perioada campaniei și nu am putut umbla pe teren…Probabil că ar trebui pe viitor schimbat ceva la această lege cu voturile redistribuite. Căci așa am impresia că voturile oamenilor care au avut încredere în mine s-au pierdut…Și nu e firesc ”, a punctat primarul Ovidiu Duma. Acesta le-a mulțumit ardudenilor pentru susținere. ”Chiar m-au impresionat. Unii m-au rugat înainte de alegeri, cu lacrimi în ochi, să nu plec de la primărie…Asta îmi dă putere să-mi continui proiectele la Ardud”, a mai spus Ovidiu Duma.
Sală de sport, parc de distracții…medievale, bloc ANL.

Investițiile vor continua la Ardud și în acest nou mandat de primar al lui Ovidiu Duma.

”Avem multe proiecte care sper să le putem finaliza cât mai repede. E vorba despre sala de sport, una asemănătoare cu cea de la Moftinu Mic, de parcul pe care îl vrem amenajat în jurul cetății . Va fi o zonă de agrement impresionantă, care va aduce mulți turiști în zonă. Mai ales că vom avea și o investiție privată acolo cu un hotel cu spa, bazin cu apă termală…Apoi, e proiectul comun cu Tarna Mare pentru dotarea localității cu o mașină de pompieri și cu alte facilități pentru pompierii voluntari. E construcția blocului ANL. Sunt multe de făcut pentru orașul Ardud”, a amintit primarul Ovidiu Duma. Acesta nu a uitat nici de clubul de lupte și de sportivii antrenați de inimosul Tudor Barbul. ”Vom renova și redota clădirea în care funcționează acum Centrul Olimpic de lupte. E sportul care ne aduce atâtea satisfacții nouă la Ardud. În plus, e și singurul Centru Olimpic de Pregătire din județ”, a completat Ovidiu Duma.

Despre politică
La Ardud , viceprimarul a fost ales de la UDMR, iar lucrurile par să funcționeze în consiliul local. Despre situația actuală din PNL Satu Mare, Ovidiu Duma a reamintit că atât el cât și doamna primar Sobius din Tarna Mare au renunțat imediat după parlamentare la funcțiile deținute în partid din cauza comportamentului și a modului de lucru, a atitudinii președintelui interimar, Adrian Cozma.

”Opțiunea și părerea de atunci au rămas neschimbate. Am renunțat, am motivat în demisiile noastre…din cauza modului de lucru și a atitudinii avute de către președintele interimar, Adrian Cozma. Nu pot să lucrez cu actuala conducere. În condițiile actuale și la modul la care se lucrează în partid nu pot să stau la aceeași masă și să lucrez cu el” a punctat Ovidiu Duma.

Legat de faptul că PNL Satu Mare nu a contat în momentul în care la București s-au împărțit funcțiile de prefect în țară, Ovidiu Duma a fost tranșant…”E vorba de fapt de rezultatele obținute de fiecare filială. PNL-ului i-au revenit 23 de județe pentru a-și pune prefecții. Iar UDMR-ul și USR- ul au vrut și ei să-și pună prefecți în județele în care au obținut scoruri bune. UDMR-ul nu a vrut la Satu Mare, ci la Bihor, dar până la urmă așa a ieșit. Dar în condițiile în care PNL Satu Mare s-a situat pe locurile 35-36 la filiale ca rezultat și număr de voturi, iar primele 23 de județe ca performanțe au contat. Acesta a fost principiul pe care s-a mers… e consecința rezultatului slab obținut de filiala Satu Mare…Vom avea un post de secretar de stat la PNL Satu Mare dar nu mă pronunț, nu știu cine va fi nominalizat!”, a concluzionat primarul Ovidiu Duma.

”Nu poți de pe locul 36 pe țară ca filială să emiți pretenții la funcția de prefect în județul tău în condițiile în care PNL-ul a avut 23 de prefecturi alocate!”, a încheiat primarul Ardudului, Ovidiu Duma.

Înregistrarea emisiunii de miercuri seara poate fi urmărită pe pagina de facebook a Nord Vest TV.

Cristian Stan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts