More


    Câmpia Nirului – Valea Ierului, un sit cu o biodiversitate spectaculoasă – adăposteşte singura populaţie semnificativă numeric de pasărea ogorului din vestul României

    =

    Situl, aflat în Câmpia Nirului şi Valea Ierului, reprezintă rămăşiţele întinselor zone umede din această parte a ţării. Solul aluvionar nisipos-argilos rămas în albiile secate în timpul ultimei ere postglaciare a fost supus eroziunii sub acţiunea vântului, formându-se dune de nisip fixe sau mobile. Acestea reprezintă o treime din suprafaţa ocupată de acest tip de biotop la nivel naţional, fiind un habitat emblematic pentru sit.

    El adăposteşte singura populaţie semnificativă numeric de pasărea ogorului din vestul României, specie ameninţată în spaţiul comunitar. Pajiştile se întind pe 22% din suprafaţa sitului, fiind prezente pe terenurile de interdune şi în lungul cursurilor de apă. Speciile de floră caracteristice sunt iarba câmpului şi păiuşul, care domină în majoritatea pajiştilor, pe alocuri existând şi zone mai umede în care creşte coada vulpii. Dumbrăveanca şi vânturelul de seară sunt două specii de interes conservativ global care pot fi întâlnite în aceste pajişti hrănindu-se în special cu lăcuste, gândaci şi fluturi, dar şi cu şopârle, şerpi şi broaşte de talie mică. Vânturelul de seară îşi completează dieta cu şoareci sau chiţcani şi cuibăreşte în pâlcurile de copaci de pe aceste păşuni, reprezentate în special de plantaţii de salcâmi. Tot în aceste pajişti cuibăresc pe sol şi alte două specii de interes comunitar pentru conservare, cristelul de câmp (30-50 de perechi) şi fâsa de câmp (până la 200 de perechi). Oferta bogată de mamifere mici şi mijlocii a pajiştilor şi a culturilor agricole, care este formată din peste 15 specii de rozătoare la care se adaugă multe specii de păsări şi/sau insecte, determină ca aceste terenuri să fie intens vizitate de mai multe specii de răpitoare diurne de interes conservativ care au efective cuibăritoare în sit: viesparul, gaia neagră, eretele de stuf, eretele sur, acvila ţipătoare mică, acvila mică, la acestea adăugându-se şoimul rândunelelor, şorecarul comun, vânturelul roşu, uliu păsărar şi uliul porumbar. Şoimul dunărean este observat cu regularitate aici, fiind posibil ca în viitor să devină o specie care se reproduce în aceste teritorii. De remarcat este numărul mare de ereţi suri care cuibăresc în sit (4-6 perechi), dar şi acela al viesparilor (5-7 perechi). Reţeaua hidrografică formată din câteva pâraie este centrifugă şi inconsecventă, principalul curs de apă fiind Ierul, şi el având un debit modest.

    Pe teritoriul sitului există şi câteva lacuri şi bălţi mici la Şimian, Resighea, Urziceni, Foieni, Sanislău şi Scărişoara Nouă. Mlaştinile cele mai întinse se găsesc la Sanislău, Ciumeşti, Urziceni, Foieni, Scărişoara Nouă şi Curtuişeni. Asociaţiile vegetale natante cele mai caracteristice acestor zone sunt cele formate din lintiţă, foarfeca bălţii, iarba broaştelor, nufăr alb sau galben, plutică şi castana de apă, iar vegetaţia palustră este edificată în principal de trestie, papură, rogoz şi mană de apă. Zonele umede cuprinse în sit găzduiesc efective importante de stârc pitic, buhai de baltă, stârc roşu, egretă mică, stârc de noapte, piciorong şi raţă roşie, toate fiind specii de interes comunitar care cuibăresc în sit.

    Alături de acestea mai cuibăresc în număr mare pe bălţi sau în mlaştini următoarele specii: corcodelul mare, lişiţa, lebăda de vară, corcodelul mic, raţa mare, raţa pestriţă, raţa cârâitoare, fluierarul cu picioare roşii, pescăruşul râzător, lăcarul mare etc. În perioadele de pasaj din primăvară şi toamnă zona este tranzitată de efective importante numeric de păsări acvatice. Între acestea se remarcă prin foarte multe exemplare următoarele specii de raţe şi gâşte: raţa mare, raţa mică, raţa cârâitoare, raţa cu cap castaniu, raţa fluierătoare, raţa lingurar, raţa moţată, raţa suliţar, raţa pestriţă, călifarul alb, gâsca de vară şi gârliţa mare. Impresionează totodată şi numărul de exemplare de corcodel mare, ferestraş mare, pescăruş argintiu, pescăruş sur şi pescăruş râzător, stolurile acestuia din urmă totalizând şi 10000 de exemplare. În drumurile lor, poposesc pe habitatele cu apă mică din sit şi păsările de ţărm, dintre care se remarcă specia mai rară de culic mic (50-150 de exemplare) şi dominanţa numerică a fluierarului negru (până la 600 de exemplare).
    Condiţiile climatice ale zonei au creat condiţii favorabile pentru instalarea vegetaţiei lemnoase. Ecosistemele forestiere naturale ajunse la maturitate sunt dominate de stejarul pedunculat alături de care sunt prezenţi teiul şi jugastrul. Pe alocuri, în terenurile joase, s-au păstrat stejăreto-ulmete de luncă în care mai există sporadic şi arbori seculari. Vegetaţia arbustivă este edificată în special de sălcii şi răchite, existând şi pâlcuri de arinişuri care sunt dispuse fragmentar, de-a lungul luncilor. Între Foieni şi cătunul Viişoara există un pâlc de pădure edificat de tei argintiu. Vegetaţia de tufărişuri dominată de porumbar şi păducel este prezentă de regulă la marginea pădurilor. Toate aceste habitate forestiere ocupă un sfert din suprafaţa sitului şi sunt locul de cuibărit al răpitoarelor diurne, alături de care apar şi ale specii de interes comunitar aşa cum sunt cele patru specii de ciocănitori care au populaţii rezidente în sit (ghionoaia sură, ciocănitoarea neagră, cea de stejar şi cea de grădină). Caprimulgul impresionează prin numărul mare de perechi cuibăritoare (până la 80 de perechi), la fel ca şi sfrânciocul roşiatic (cu 1200-1400 de perechi) şi cel cu frunte neagră (120-150 de perechi). Situl este extrem de important şi pentru populaţia de barză albă (până la 130 de perechi cuibăritoare), acesta fiind probabil cea mai numeroasă din ţară.

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img