More


    Slujba de Înviere în timp de pandemie

    =

    Sute de catolici din județul Satu Mare iau parte în această seară la slujba de Înviere, evenimentul fundamental al creştinismului, celebrând apoi pe parcursul weekendului Sărbătoarea Paștelui, care reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creştine.

    La fel ca și în anul precedent, se va sărbători într-o manieră puțin neobișnută din cauza restricțiilor, numărul oamenilor la biserică fiind limitat, iar cei prezenți trebuie să poarte corect mască de protecție, dar și să respecte regulile de distanțare socială.

    ,,În noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă circulația persoanelor în intervalul orar 20.00 – 2.00 pentru participarea la slujbele religioase organizate cu ocazia Paștelui Catolic. Purtarea măștii în mod corect, astfel încât să acopere nasul și gura, rămâne obligatorie în toate spațiile publice, inclusiv în lăcașurile de cult pe timpul oficierii slujbelor. Recomandăm ca deplasarea către lăcașurile de cult să se realizeze cu evitarea aglomerărilor. De asemenea, accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în spațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase să se facă astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 metri între persoane”, declară Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.

    Pentru ca Paștele Catolic să fie sărbătorit în siguranță, peste 100 de polițiști împreună cu aproximativ 200 de jandarmi sătmăreni vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână. De asemenea, vor fi prezente și efectivele din celelalte instituții ale statului cu atribuții în asigurarea liniștii și ordinii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img