Cadavru găsit pe malul Someșului, lângă Palatul Administrativ!

Cadavru găsit pe malul Someșului, lângă Palatul Administrativ!
||

Corpul unui bărbat în vârstă de 44 de ani, a fost găsit de doi cetățeni pe malul drept al Someșului, lângă Palatul Administrativ al Municipiului Satu Mare, în cursul zilei de azi, 4 aprilie 2021, aproximativ la ora 11.38. Cadavrul a fost găsit cu gâtul tăiat în doua locuri cu răni pe antebrațul drept și pe abdomen.

Surse apropiate anchetatorilor au declarat că acesta ar fi avut probleme în familie. El a avut mari probleme cu alcoolul şi apropae tot timpul în stare de ebrietate. Din cauza comportamentului său, soţia s-a mutat din casa lui cu tot cu copil. Supărat, bărbatul a lăsat un bilet de adio, după care a dispărut.

În urma activităților desfășurate de procurorul de la Parchtul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Satu Mare, s-a stabilit identitatea persoanei decedate, aceasta fiind dată dispărută din cursul zilei de 1 aprilie 2021, de la ora 14.00. Familia persoanei decedate a prezentat organelor judiciare un bilet de adio, identificat în locuința acestuia.

Din concluziile preliminarii ale medicului legist, din cadrul Serviciului de Medicină Legală, rezultă că persoana a decedat în urmă cu 24 de ore.

De asemenea, s-a apreciat că leziunile traumatice pot fi autoprovocate.

Procurorul de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare desfășoară în acest moment urmărirea penală, fiind analizată tema sinuciderii.

La fața locului a fost mai multe echipaje de poliție, procurori și criminaliști sosiți pentru a cerceta circumstanțele în care s-ar fi produs decesul bărbatului.

Revenim cu detalii!

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te