More


    FOTOGALERIE. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene susține investițiile majore ale județului Satu Mare

    - Advertisement -

    Hegedüs Csilla, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, (MIPE) s-a aflat astăzi într-o vizită de lucru în județul Satu Mare. În cadrul vizitei, oficialul MIPE s-a întâlnit la Palatul Admistrativ cu președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, vicepreședintele Ioan Rus, prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás și primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.

    Hegedüs Csilla a discutat cu oficialii sătmăreni despre proiectele majore care se derulează în județul Satu Mare, proiecte finanțate din fonduri europene, dar și despre programele guvernamentale care încurajează investiții în domenii cheie și care ar putea fi accesate pe plan local.

    “Am venit la Satu Mare pentru a afla care sunt problemele majore ale județului și care pot fi soluționate prin atragerea de fonduri europene. Prin Programul Național de Redresare și Reziliență ne propunem să facem schimbări majore în România. Sănătatea este una dintre prioritățile acestui program. Se va investi atât în infrastructură, cât și în dotări.

    Educația este un alt program foarte important prin care sperăm ca cel puțin 10% din acești bani să ajungă la copii, vrem ca școlile să fie sigure atât ca infrastructură, cât și din punct de vedere sanitar. Se vor investi foarte mulți bani și în digitalizare, iar școlile vor fi dotate cu echipamente smart. Componenta de regenerare urbană este, de asemenea, foarte importantă, în timp ce digitalizarea la nivelul instituțiilor publice va aduce un nivel sporit de eficiență și transparență față de cetățeni”, a afirmat la Satu Mare, Hegedüs Csilla.

    Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, i-a prezentat doamnei secretar de stat proiectele strategice ale județului, care se încadrează în strategia ministerului și care ar putea fi sprijinite prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

    “Pentru noi, în ultimii 5 ani, domeniul sănătății a reprezentat o prioritate și nu am așteptat să apară pandemia ca să investim. Avem multe proiecte câștigate cu finanțare europeană, dar am avea nevoie de sprijin pentru proiectul strategic privind construcția noii clădiri a Spitalului Județean de Urgență, atât pe partea de cofinanțare, cât mai ales pe partea de dotări.

    Ca proiect major care vizează toată regiunea ar fi drumul Expres Satu Mare – Baia Mare, care, spre bucuria noastră, se află deja pe lista de finanțare. Satu Mare are un parteneriat cu județul Maramureș și am alocat resurse ca să reactualizăm studiul de fezabilitate pentru acest drum. Este un proiect care vine în continuarea investiției majore care se realizează în municipiul Satu Mare – centura de ocolire a orașului. Dacă amintim și despre accesul pe care îl vom avea la rețeaua de drumuri europene, prin conexiunea de la granița cu Ungaria spre autostrada M49, vorbim despre investiții majore care vor influența în bine viața tuturor locuitorilor. Aceste proiecte au însă nevoie de o susținere continuă și concretă”, a afirmat Pataki Csaba.

    Hegedüs Csilla a mai arătat că un alt capitol important la care se lucrează în acest moment este cel legat de strategia de turism cultural al României, o strategie majoră de atragere a turiștilor din țară și din străinătate, prin care va fi valorificat patrimoniul construit și cultural al României.

    “Județul și municipiul Satu Mare au foarte multe de oferit din acest punct de vedere, iar astăzi vom discuta care sunt obiectivele care ar putea fi incluse în cele 14 rute pe care le-am gândit noi, de la ruta castelelor, până la ruta bisericilor de lemn sau ruta vinului”.

    Agenda secretarului de stat a cuprins și o vizită la două dintre obiectivele importante ale județului și municipiului Satu Mare, finanțate din fonduri europene. Împreună cu oficialii locali, Hegedüs Csilla a vizitat șantierul celui de-al treilea pod peste Someș și Castelul “Karolyi” din Carei.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img