More


    Ziua Internațională a Păsărilor serbată la Grădinița Voinicelul

    - Advertisement -

    Asociația „Copacul vieții” împreună cu Grădinița Voinicelul au organizat în curtea grădiniței un eveniment ecologic cu ocazia Zilei Internaționale a Păsărilor, serbată pe data de 1 aprilie.

    Prima serbare a acestei zile a fost în anul 1906, când s-a semnat convenția pentru protecția păsărilor. Aceasta reprezintă un evenimen foarte important, datorită faptului că în lume există peste 10.000 de specii de păsări dintre care 12% sunt pe cale de dispariție. Acest fapt reprezintă un motiv în plus pentru care cadrele didactice au responsabilitatea de a educa copiii în spiritul protecției acestor păsări și al mediului înconjurător.

    În cadrul evenimentului, doamna Bekesy Elisabeta, a adus o mulțime de porumbei, cu motivul de a conștientiza copii că „porumbeilor nu le place să stea închiși în colivie. Așa cum oamenilor le place libertatea, și porumbeilor și tuturor păsărilor le place să fie în natură„ afirmă aceasta.

    După ce copii s-au familiarizat și s-au bucurat de acești porumbei, împreună cu cadrele didactice ale grădiniței, le-au dat drumul să zboare în natură. Mai mult, copiii au plantat niște pomi fructiferi pentru a le asigura păsărelelor un habitat specific, ca mai târziu să se poată bucura de ciripitul lor.

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img