More


    Andrei Sepci – legenda fotbalului clujean a învăţat abc-ul sportului cu balonul rotund la Satu Mare

    - Advertisement -

    Andrei Sepci ( Sepsi sau Şepci, cum apare în unele bibliografii ) a fost unul dintre numele de referinţă ale fotbalului din oraşul de pe Someş, el apărând buturile porţii Universităţii Cluj între 932-1937. A fost component al echipei naționale a României și câștigător a Cupei României cu ”U” în 1965.

    Despre Andrei Sepci putem spune că a fost, cronologic vorbind, al treilea fotbalist format la Satu Mare care a îmbrăcat tricoul României în perioada interbelică. Înaintea lui o făcuseră frații Borbil, Iuliu (Borbil I) și Alexandru (Borbil II) , transferați în sezonul 1928/1929 la Juventus București.

    Andrei Sepci s-a născut în data de 7 octombrie 1911, în localitatea Barnabas, situată la nordul Tisei. Pe atunci componentă a Imperiului Austro-Ungar, astăzi localitatea se numește Kostelivka și aparține Ucrainei, fiind arondată raionului Rahiv din regiunea Zakarpatia.

    Din numărul 1 (46) 2021 al revistei Eroii Neamului aflăm că Andrei s-a mutat cu familia la Satu Mare el apărând în anuarele şcolare care îl atestă ca elev la Liceul Mihai Eminescu. Primii paşi în fotbal i-a făcut la Școala Sportivă Sătmăreana Satu Mare, în anul 1922, cinci ani mai târziu el trecând la echipa fanion a oraşului, Olimpia Satu Mare.
    Până să se transfere la “U” Cluj, , s-a remarcat în campionatele subregionale şi regionale.

    Trup şi suflet pentru culori
    Marea consacrare ca portar a cunoscut-o în echipa “ Şepcilor Roşii” cu care a evoluat în finala ediției 1932/1933 a campionatului național, primul în sistem divizionar, şi care s-a disputat în două manșe între „U” Cluj și Ripensia Timișoara, câștigătoarele celor două serii. Au câștigat timișorenii după 5-3 în Banat și 0-0 în returul de la Cluj.

    Despre anii petrecuți la echipa universitară Andrei Sepci spunea: „«U» a fost șansa vieții mele în toate timpurile de până acum… Noi am fost o 5 familie, fără a conta ce suntem” . Se referea la faptul că sub culorile alb-negru au jucat în acei ani fii ai mai multor neamuri: români, maghiari, evrei, ucraineni, etc. A debutat într-un meci cu Young Fellows. A fost trei ani consecutiv singurul portar legitimat al Universității. A apărat în absolut toate meciurile echipei sale, campionat, cupă sau internaționale, situație unică în analele „footballului” de atunci.

    Eroul “Balcaniadei lui 13-0”
    Pentru evoluţiile lui deosebite a fost cooptat în lotul echipei naţionale, el apărând buturile României la Balcaniada din 1933, disputată la Bucureşti, competiţie câştigată de tricolori. Scorurile înregistrate au făcut ca acea competiție să intre în istorie sub numele de „Balcaniada lui 13-0”, Andrei fiind considerat eroul unei competiţii în care a reuşit să menţină intactă poarta fără a primi nici un gol.

    În cartea lui George Mihalache, De ți-ar spune poarta mea, Andrei Sepci mărturisea: „Cea mai frumoasă amintire a vieții mele de portar? Balcaniada din 1933. Visul de aur al fiecărui portar: să nu primească gol. Și asta în trei partide consecutive: cu Bulgaria (7-0), cu Grecia (1-0) și cu Iugoslavia (5-0). Nu voi uita niciodată nici ziua aceea când studenții bucureșteni m-au condus la Gara de Nord, în vreme ce la Cluj mă așteptau, cu ovații și flori, sute de oameni entuziaști. M-am întrebat atunci: «De ce mă sărbătoresc tocmai pe mine?» Și am aflat mai târziu răspunsul: pentru că de fiecare dată trebuie găsit un erou. Pentru mine, însă, la Balcaniada din 1933, toți jucătorii din echipă au fost eroi. Și apărătorii – stânci de netrecut – ca Vogl, Albu, Robe, Morawetz, Cotormani, Lakatoș, și înaintașii – Bindea, Covaci, Petea Vâlcov, Ciolac, Bodola și Dobay – cu șuturile și golurile lor de aur… Vor mai trece mulți ani, poate, nepoțeii mei vor ajunge bărbați în toată puterea cuvântului, dar eu tot voi continua să le povestesc și lor și copiilor lor despre neuitata Balcaniadă din 1933, cu bilanțul ei memorabil: 13 goluri date, zero 8 primite” .

    Şi-a riscat viaţa doar pentru a apăra poarta României
    O întâmplare desprinsă parcă din filme l-a avut protagonist tot pe Andrei Sepci. În 1935 tricolorii aveau să dispute o nouă finală a Cupei Balcanice, de data aceasta la Atena. După 2-2 cu Grecia, respectiv 3-2 cu Bulgaria, România urma să dispute meciul decisiv al competiției în compania Iugoslaviei.

    Problema a fost că selecționerul de atunci al „tricolorilor”, Alexandru Săvulescu, a rămas descoperit pe postul cel mai greu, acela de portar, după ce Anghel Creţeanu s-a accidentat în jocul contra Bulgariei, iar celălalt portar din lot, Carol Burdan, nu era considerat suficient de experimentat pentru a face față unui decisiv cu Iugoslavia.

    Conform jurnalistului Răzvan Nicolae, selecţionerul Alexandru Săvulescu a telegrafiat în ţară şi a cerut de urgență aducerea unui portar, aleșii fiind William Zombory (Ripensia) şi Andrei Sepci (”U” Cluj). Întrebarea era dacă aceștia puteau să ajungă de urgență în Grecia. Zombory a plecat cu trenul din Timişoara şi urma să fie ajutat ambasadorul Iugoslaviei în România ca să treacă prin ţara vecină.

    Portarul Universității Cluj era în vacanță, dar pentru că fusese titularul precedentului turneu final al Balcaniadei, câștigată de România în 1933 fără ca Sepci să fi încasat vreun gol, reprezentanții Federaţiei Române de Fotbal au decis ca acesta să fie transportat în Grecia cu avionul, iar misiunea i-a fost încredințată pilotului Gheorghe Bănciulescu, la rândul lui un personaj de poveste în istoria aviației românești (a fost primul aviator român care a pilotat un avion având proteze în loc de picioare).

    Conform presei din acea vreme avionul a decolat de la Cluj pe 31 decembrie, dar a fost nevoit să aterizeze de urgenţă la Burgas, în Bulgaria. Călătoria a fost reluată a doua zi, pe 1 ianuarie, la primele ore ale dimineaţii. La scurt timp după decolare, Bănciulescu a sesizat apariţia unor defecţiuni la motor şi s-a întors din drum.

    După ce a adus aparatul de zbor și pe portarul Universității Cluj în România, pilotul avea să povestească ce s-a întâmplat în zborul care se putea tremina cu o tragedie. Atunci când au apărut problemele tehnice, Andrei Sepci a vrut să sară din avion cu parașuta, însă această decizie putea să-i fie fatală.

    „Adevăratul erou al Balcaniadei de la Atena este Sepci, care, în pofida gerului, s-a angajat voluntar şi curajos pentru acest zbor, numai pentru a-şi ajuta echipa. Înainte de decolare i-am instalat şi lui paraşuta şi l-am instruit când şi cum să sară din avion, dacă ne vom afla în primejdie. Ne aflam la 1.000 de metri înălţime când motorul a început să tuşească şi am fost nevoit să fac nişte manevre complicate să caut un loc prielnic pentru a reveni la sol. Deodată, mă uit în spate şi văd că Sepci, cu paraşuta în mână, era gata să se arunce în gol. În ultima clipă am reuşit să-l trag înapoi, deoarece pe faţa lui se putea citi hotărârea nestrămutată, soră cu moartea. Această clipă a salvat viaţa jucătorului, deoarece paraşuta era atât de încâlcită pe el, încât nu s-ar fi deschis niciodată şi Sepci s-ar fi zdrobit mortal de sol”, a povestit Gheorghe Bănciulescu, preluat de presa vremii.

    Până la urmă, la Atena a ajuns William Zombory, dar România a pierdut categoric meciul cu Iugoslavia, scor 0-4, pierzând trofeul pe care îl cucerise cu doi ani înainte.

    A adus unicul trofeu major pentru “Şepcile Roşii “
    Andrei Sepci a adus clubului universitar şi singurul trofeu major din istoria de peste 100 de ani a clubului ardelean, de data acesta din postura de antrenor.

    Frumoasa echipă din anii ’60 a Ştiiţei Cluj, cea care a câştigat Cupa României în faţa Piteştiului (scor 2-1), a lăsat în urmă nu doar amintirea de neuitat al celui mai important trofeu din istoria “alb-negrilor”, ci şi una dintre cele mai frumoase definiţii ale fotbalului. A evocat-o Remus Câmpeanu, autorul unuia dintre golurile din finala de la Bucureşti, în cadrul unei emisiuni speciale “Replay” acolo unde a vorbit despre antrenorul care a dus Ştiinţa spre primul său mare trofeu, Andrei Sepci.

    “Înţelegea conceptul de echipă studenţească, venea cu noi la bere, cînta împreună cu echipa, pe drumul de întoarcere, indiferent dacă cîştigam sau nu. Reuşea să-i înţeleagă pe jucători, fără să ameninţe sau să strige de pe margine. Sepci era foarte preocupat nu doar de activitatea noastră fotbalistică, ci şi de cea academică. Modela programul echipei în funcţie de cursurile noastre de la facultăţi. Ne spunea că e important să rămânem cu o specializare, cu o meserie, pentru că tinereţea trece şi la un moment dat nu vom mai putea juca fotbal, aşa că trebuie să fim pregătiţi pentru acel moment”.

    După încheierea carierei sportive, Andrei Sepci ( Bandi bacsi, aşa cum îl cunoştea toată lumea) și-a dedicat viața clubului la care s-a consacrat, Universitatea Cluj, fiind unul dintre ce mai rasați descoperitori de talente. „Mii de juniori i-au trecut prin mână, practic oricine venea la ”U” să învețe fotbal începea antrenamentele cu Bandi bacsi, amintirea lui rămânând vie în memoria tuturor”, menționa ucluj.ro, într-un articol apărut în 2016.
    Andrei Sepci a trecut în nefiinţă în 1992.
    Surse: Revista Eroii Neamului, Transilvania Reporter, Puntomedia.wordpress.com

    Nicolae Ghișan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img