More


    Ioana Călin premiată la Gala ISuccess Awards de la Cannes

    - Advertisement -

    Villa Forbes Cannes a primit cu brațele deschise cea de a doua ediție internațională a Galei I Success Awards care vineri seara și-a anunțat câștigătorii.

    I Success Awards – Cannes Edition a fost declarat de către Fashion TV, cel mai reușit eveniment din timpul Festivalului de Film de la Cannes, producătorul evenimentului Eduard Irimia primind astfel premiul Black Diamond FashionTV.

    Eveniment înnobilat de prezența mai multor vedete internationale
    După succesul impresionant repurtat în luna mai în Dubai, I Success Awards Gala a strălucit pe covorul roşu la Cannes.  Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Forbes Franţa, SuperFilm Studios şi Fashion TV Global. Evenimentul a fost produs de către Eduard Irimia, producător international,  CEO al  SuperFilm Studios şi preşedinte al juriului I Success, conform celor de la Libertatea.ro.
    „După 9 ani de evenimente în România, anul acesta ne-am extins pe plan internațional cu scopul declarat de a face din această gală un eveniment de referință la nivel global. Vrem și, iată, reușim să promovăm oameni de succes din toată lumea pentru inovația adusă în business și să le oferim experiențe inedite într-un cadru de networking exclusivist”, au declarat Oana Irimia și Flavia Covaciu, fondatoarele brandului I Success.
    Ioana Călin, sătmăreancă super cunoscută în industria modei, a dus atăt Sătmarul, cât şi România pe Covorul Roşu, reprezentându-ne într-un mare fel! Creatoarea de modă din judeţul Satu Mare a fost premiată weekendul trecut pentru ,,Best Bridal Brand” la Gala ISuccess Awards de la Cannes.
    În cadrul evenimentului din 9 iulie 2021, găzduit de impresionanta Vilă Forbes din Cannes, au fost recompensați pentru meritele lor oameni de afaceri importanţi din Emiratele Arabe, Rusia, Franţa, Anglia, Germania, Italia, Spania, Suedia şi România, antreprenori  care au adus inovație în business, staruri internaționale care și-au câștigat rolul de lideri ai unor generații întregi, influenceri urmăriți de milioane de admiratori şi artiști de talie mondială. Evenimentul, desfășurat în timpul Festivalului de Film de la Cannes, a fost înnobilat de prezența mai multor vedete internationale, influenceri şi oameni de afaceri importanţi printre care şi fondatorul Fashion TV Global, Michel Adam, Nir Gess, Andrei Ureche, Igor Botnari, Cristian Voiades, creatorul de modă Cătălin Botezatu, celebra Hofit Golan, Alina Ceuşan şi Carmen Grebenişan.

    Ioana Călin face rochii dintotdeauna
    “Adică de când eram mica cos, dar L’Atelier Ioana Calin există de 10 ani. Nu știu dacă m-a determinat ceva anume sau m-am născut cu asta, pentru că nu m-am văzut făcnd altceva niciodata! “ a afirmat Ioana pentru Gazeta de Nord Vest
    Ioana Călin a crescut în casă cu mașina de cusut, mama sa de asemenea fiind și ea croitoreasă și astfel a prins dragoste de maseria aceasta de când era foarte mică.
    Își descrie pasiunea ca fiind cea mai frumoasa din lume! “Eu fac ceea ce iubesc să fac cel mai mult , adică rochii, lucruri frumoase şi nu simt niciodată că sunt la muncă! Ma simt binecuvantata!” adaugă Ioana Călin
    Gala ISuccess este o gală unde sunt premiaţi antreprenori din diferite domenii. La această Gala Ioana a fost invitată prima dată anul trecut, fiind o gală dedicată femeilor de succes din Romania.
    “Eu am fost premiată pentru Excelenţa în Design Vestimentar. Apoi a venit a doua invitaţie, la un eveniment de business în Dubai, în luna mai a acestui an, unde am fost premiată pentru Best Designer Concept, iar acum am fost invitată de către cei de la Forbes Franţa şi ISucces la Cannes, unde am primit premiu pentru Best Bridal Brand. Gala este organizata de Eduard Irimia , Oana Irimia si Flavia Covaciu . Sunt niste oameni minunati si f buni organizatori! Nu e de mirare ca au reusit sa duca aceasta Gala la un nivel atat de mare! “ mărturiseşte Ioana Călin.

    Karina Brodi



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img