Social-democrații susțin că este de bun simț ca PSD să solicite Guvernului să asigure elevilor câte două teste anti-covid pe săptămână.

„Toate statele din Uniunea Europeană au asigurat testarea periodică, pe scară largă a elevilor astfel încât să poată preveni apariția focarelor și să mențină școlile deschise, cu prezență fizică. Asigurarea a cel puțin două teste anti-covid pe săptămână pentru fiecare elev ar constitui un efort financiar justificat în comparație cu pierderile enorme pe care le-ar presupune închiderea școlilor și revenirea la sistemul de predare online care s-a dovedit ineficient”, susțin social-democrații.
Astfel, PSD solicită Ministerului Educației și Ministerului Sănătății să ajungă la un consens cu privire la organizarea testării anti-covid în unitățile de învățământ, astfel încât în noul an școlar toți elevii din România să poată participa cu prezență fizică la cursuri.
„Testarea anti-covid reprezintă principala cale pentru menținerea școlilor deschise, în contextul în care elevii sub 12 ani nu au opțiunea vaccinării, iar pentru cei care au împlinit această vârstă rata de vaccinare este încă extrem de scăzută”, arată sursa citată.
PSD consideră că cei doi miniștri care răspund de organizarea sanitară a școlilor, trebuie să lase de-o parte divergențele politice și să ajungă la un acord privind tipul de teste care să fie folosite în rândul elevilor, astfel încât acestea să poată fi achiziționate și distribuite până la începerea anului școlar.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here