A 30-a ediţie a “Festivalului Folcloric al Naţionalităţilor” de la Bogdand, o nouă reușită

0
396

Cea de-a 30-a ediţie a „Festivalului Folcloric al Naţionalităţilor” de la Bogdand a avut loc duminică, 5 septembrie 2021. Evenimentul, organizat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Bogdand, s-a dovedit a fi, și de această dată, o reușită.

Program complex
Ediția din acest an a „Festivalului Folcloric al Naţionalităţilor” de la Bogdand a avut un program complex.
Manifestările au debutat cu depuneri de jerbe la casa memorială a lui Sipos Laszlo, de la ora 11:45, și o paradă a portului popular specific fiecărei naţionalităţi (română, maghiară, şvăbească, rromă, ucraineană). A fost organizată și o expoziție a meşterilor populari.

Deschiderea oficială
Apoi, la scena devenită deja tradițională pentru acest festival, a avut loc deschiderea oficială a Festivalului, la care au fost prezenți, printre alții, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, subprefectul Radu Bud, primarul comunei Bogdand, Aurel Bojan, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Robert Laszlo, precum și parlamentarii sătmăreni Adrian Cozma și Nagy Szabolcs.
După ce primarul Aurel Bojan a declarat deschisă a 30-a ediție a festivalului, toți cei care au luat cuvântul ulterior au vorbit despre importanța bunei conviețuiri între naționalitățile din județul Satu Mare, Festivalul de la Bogdand fiind cel mai bun exemplu în acest sens.
În continuare, a avut loc un spectacol folcloric în cadrul căruia au evoluat zeci de ansambluri folclorice de diferite naționalități, atât din județul Satu Mare, cât și din județele învecinate.

Album aniversar
Tot cu această ocazie, a fost lansat și un album aniversar, dedicat celei de-a 30-a ediții a festivalului.
„Festivalul Folcloric al Naţionalităţilor” din Bogdand a pornit din iniţiativa profesorului şi etnografului Sipos Laszlo, instructorul formaţiilor ,,Rozsmalint” din localitate, în colaborare cu specialiştii de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare.

Florin Dura