More


    Ministrul Muncii: Prin reducerea CAS, în mediul privat este posibil ca nu toate salariile să crească

    - Advertisement -

    Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat, în cursul serii de luni, că nu doreşte să comenteze din punct de vedere politic propunerea privind scăderea contribuţiei CAS, însă spune că, în mediul privat este posibil ca nu toate salariile să crească.

    „Ce este sigur, că se va adânci deficitul de la fondul de pensii, asta din punct de vedere tehnic, şi oricum în acest moment nu cred că este de dorit o adâncire a deficitului la sistemul de pensii”, declară ministrul, arătând că această situaţie poate fi o „dificultate în calea majorării de pensii”.

    „Vreau să vorbesc doar din punct de vedere tehnic, politic se va decide acest lucru în coaliţie. Primul efect este – şi m-am uitat cu mare, mare atenţie la ce au spus şi sindicatele, dar şi anumiţi reprezentanţi ai patronatelor din România – şi este clar că poate părea un măr otrăvit, aşa că e posibil (…) ca anumite venituri să crească, mă refer la veniturile salariale, dar noi ştim cu toţii că, spre exemplu, în privat multe contracte se negociază la valoarea netă, la preţul net al muncii, la salariul net şi acolo nu e sigur că vor creşte veniturile odată cu această scădere. Însă ce este sigur că se va adânci deficitul de la fondul de pensii, asta din punct de vedere tehnic, şi oricum în acest moment nu cred că este de dorit o adâncire a deficitului la sistemul de pensii. Eu de la coaliţie nu am nicio decizie, aşteptăm decizia coaliţiei”, a declarat Marius Budăi luni seară, la Realitatea Plus.

    El a arătat, în acest context, că o majorare a deficitului la bugetul de pensii nu ar duce la scăderi de pensii, însă „poate fi o dificultate în calea majorării de pensii”, arătând că în paralel cu o eventuală scădere la nivelul bugetului de pensii, România se află „într-o încorsetare nedreaptă, până în 2070, într-un procent asumat prin PNRR”.

    Budăi a spus că nu doreşte „nicio secundă” să pună în pericol implementarea PNRR.

    Ministrul Muncii e de părere că nivelul pensiilor în România nu trebuie corelat exclusiv cu creşterea economică, acest lucru putând fi posibil doar dacă nivelul pensiilor ar fi unul „mulţumitor”.

    „Nu cred că trebuie să legăm creşterile de pensii doar de creşterea economică. O putem face, dar doar atunci când ajungem la un nivel mult mai sus cu nivelul pensiilor din România”, a afirmat el. Întrebat dacă există bani în buget pentru majorări de pensii, ministrul a răspuns că „în această situaţie pot exista probleme, dar acestea sunt problemele Guvernului, nu ale cetăţenilor, Guvernul este în funcţie şi trebuie să găsească soluţii”.(Sursa: g4media.ro)



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img