Cuvântul „Kaplony”, denumirea în limba maghiară a localităţii Căpleni, este de origine turcească şi înseamnă tigru. Cu toate acestea pe stema localităţii se află un uliu. Potrivit istoricilor prima denumire a comunei a fost Kaplyony după numele celui de-al doilea fiu al conducătorului Kund care a pus stăpânire pe acele pământuri. Istoria localităţii se leagă atât de mlaştina Ecedea cât şi de biserica romano-catolică unde sunt înmormântaţi membrii familiei Károlyi. Unul dintre cei mai de seamă membri ai acestei familii este Károlyi Sándor care începând cu 1712 a adus în Căpleni colonişti din Baden-Wurtenberg, Pădurea Neagră şi Lacul Boden, în total 127 de familii, localitatea devenind astfel cu o populaţie majoritar şvăbească.
În anul 1300, când este atestată pentru prima dată de sursele documentare, aşezarea Căpleni se afla în posesia neamului Kaplony. Identitatea de nume dintre neamul nobiliar (atestat în forma de Cupulon în 1213 sau Coplon în 1234) şi localitate indică statutul de centru de domeniu pe care îl deţinea aşezarea în acea perioadă. Odată cu destrămarea neamului proprietarilor, apar primele fricţiuni între familiile descendente. Principalele probleme priveau, în mod firesc, proprietatea asupra pământului, până atunci comună.
O parte a Căpleniului revine, în 1325, lui Paul Kaplonyi, unul dintre antecesorii moşierilor cei mai importanţi – familia Károlyi. În evul mediu, pământurile moştenite erau împărţite în mod egal între ramurile descendente ale neamului nobiliar, Căpleniul având astfel o soartă similară. În anul 1399 însă, familia Károlyi a reuşit să răscumpere de la rude tot teritoriul satului şi a devenit unic proprietar al moşiei strămoşeşti. Contrar uriaşului prestigiu la care ajunge mai târziu, spre sfârşitul evului mediu familia Károlyi constituia unul dintre numeroşii membri ai nobilimii mijlocii, cu o avere modestă, confruntată în permanenţă cu pericolul pauperităţii. Soarta Căpleniului a depins mereu de perioadele de prosperitate, şi mai ales de cele de criză economică ale familiei. În secolul al XV-lea, nobilii Károlyi au zălogit de mai multe ori părţi din sat pentru a obţine lichidităţi. În 1468, de pildă, întreg satul este dat în zălog, fiind recuperat abia cinci ani mai târziu.
Preocuparea familiei Károlyi pentru a păstra intactă proprietatea asupra satului este explicabilă prin existenţa, la Căpleni, a mănăstirii ctitorite de neamul Kaplony şi patronate de descendenţii lor, familia Károlyi. Totuşi, în cursul secolului al XV-lea, Căpleniul cunoaşte, la rândul său, o evoluţie descendentă. În detrimentul Căpleniului, familia Károlyi manifestă o preferinţă din ce în ce mai accentuată pentru Carei, a cărui importanţă creşte treptat, mai ales după construirea castelului. Rolul periferic al satului este accentuat şi de poziţionarea sa la limita a trei domenii nobiliare, cele ale familiilor Károlyi, Domahidy şi Báthori. Rivalitatea dintre nobili are repercusiuni asupra locuitorilor din Căpleni, acesta devenind de mai multe ori un câmp de luptă sau de jaf pentru servitorii celor trei familii.
Reforma religioasă este îmbrăţişată pe parcursul secolului al XVI-lea şi de locuitorii din Căpleni, similar majorităţii satelor sătmărene. Pătrunderea protestantismului pe domeniul familiei Károlyi este facilitată de trecerea la Reformă a doi dintre membrii familiei. Primul preot protestant din Căpleni, menţionat deja în anul 1590, slujea probabil în biserica mănăstirii locale, părăsită între timp de călugări. În anul 1609, toţi membrii familiei Károlyi revin, însă la catolicism. Deşi tolerează opţiunea locuitorilor din Căpleni spre protestantism timp de un veac, la începutul secolului al XVIII-lea, odată cu sosirea şvabilor, atitudinea familiei proprietare se schimbă, interzicând folosirea bisericii de către reformaţi.
În timpul răscoalei conduse de principele Transilvaniei, Francisc Rákoczi II, trupele care asaltau cetatea Satu Mare au desfăşurat numeroase expediţii de jaf în zonă, unul dintre satele puternic afectate fiind Căpleniul. Sursele documentare relatează că oamenii din sat s-au refugiat în zone mai ferite de primejdii, lăsând satul pustiu timp de o lună. Implicarea contelui Alexandru Károlyi (1668–1743) în acest conflict a adus schimbări importante în poziţia familiei sale şi, prin urmare, în aceea a domeniilor proprii. După semnarea Păcii de la Satu Mare (1711), averea contelui a crescut semnificativ, proiectând familia Károlyi într-una dintre cele mai puternice poziţii la nivel statal. Personalitatea activă a lui Alexandru Károlyi şi-a pus amprenta şi asupra vieţii locuitorilor din Căpleni. Acesta a sprijinit, încă din anul 1711, reluarea vieţii mănăstireşti în sat, adresându-se de această dată călugărilor franciscani. Lucrările de reconstruire a bisericii mănăstirii se încheie mai bine de 20 de ani mai târziu, fiind finanţate de acelaşi Alexandru Károlyi. De asemenea, tot el a iniţiat colonizarea şvabilor în zonă, proces ce a schimbat structura etnică şi confesională a satului Căpleni. Primele familii de origine germană, în număr de 63, ajung în localitate încă din anul 1712, odată cu primul val de colonizări. Din cauza unei administrări deficiente, majoritatea şvabilor părăsesc Căpleniul în primii ani, numărul lor ajungând, în 1714, la mai puţin de 20 de familii. Cel de al doilea val de colonizare, care se extinde pe parcursul anilor 1732–1774, se bucură de mai mult succes. Astfel, la sfârşitul secolului al XVIII-lea în sat existau aproape 40 de familii de origine germană.
Tot din secolul al XVIII-lea datează primele menţiuni documentare referitoare la comunitatea greco-catolică din Căpleni. Biserica veche a acestora, din lemn, despre a cărei aspect nu avem însă nici un fel de precizări, apare pentru întâia oară într-un document din 1734. Mai bine de un deceniu mai târziu, în anul 1748, o vizitaţie canonică descrie situaţia greco-catolicilor din Căpleni, în acel moment în număr de 70, lipsiţi de preot. Până la jumătatea secolului al XIX-lea, comunitatea greco-catolică din sat ajunge să numere 108 persoane.
Primele date privind sistemul de şcolarizare din Căpleni datează din anul 1806, când este atestată existenţa şcolii confesionale romano-catolice a satului, găzduită la acea dată de o casă din lemn. O nouă clădire a şcolii este construită în anul 1873, iar începând cu 1885, când şcoala începe să fie frecventată şi de copiii greco-catolici, numărul claselor şi a învăţătorilor creşte la 2. Dacă în ultima treime a secolului al XIX-lea erau şcolarizaţi aproximativ 135 de copii, în anul 1901, după ce şcoala devenise comună pentru romano- şi greco-catolici, numărul elevilor este de 248. Limba de predare rămâne, pentru o bună parte a secolului al XIX-lea, cea germană. Tendinţele de asimilare a şvabilor sunt însă vizibile şi la acest nivel, proporţia vorbitorilor de germană scăzând treptat până în secolul XX.
Calamităţile naturale afectaseră şi în trecut, din plin, satul. În anul 1834, un cutremur a ruinat aproape în întregime biserica mănăstirii franciscane din Căpleni. În urma primului război mondial, Căpleniul este inclus, odată cu întreaga Transilvanie, în România. În perioada interbelică, creşterea numerică a populaţiei este provocată, într-o anumită măsură, de aşezarea în sat a unui grup de familii româneşti. Şcoala cu predare în limba română începe să funcţioneze încă din 1923, un deceniu mai târziu fiind construită o clădire separată în scopul desfăşurării activităţii de învăţământ în limba română. Semnul prosperităţii economice din această perioadă este înfiinţarea în Căpleni, în 1927, unei cooperative de colectare şi prelucrare a laptelui, iniţiativă extrem de profitabilă pentru locuitorii satului. Cooperativa şi-a încetat activitatea în timpul celui de al doilea război mondial.
Sursa: muzeusm.ro
