Adrian Rus, alături de preşedintele AJF-ului sătmărean şi de antrenorul care l-a descoperit şi format, Sabău Svegler Mihai
Blăjean Cristian

Fundașul sătmărean de la naţionala României e la un pas de despărțirea de Mol Fehervar!

Sătmăreanul Adrian Rus (26 de ani), fundașul central legitimat la Mol Fehervar, are șanse foarte mari să schimbe echipa în această vară. Și nu doar echipa ci și campionatul.

Internaționalul sătmărean  este dorit insistent de Lech Poznan, campioana Poloniei, care a făcut o ofertă de 500.000 de euro către Mol Fehervar.

Prezent în tribună la Carei la meciul de baraj dintre Victoria și Supporter 2.0 Cluj Napoca , Adrian Rus a confirmat că există șanse să plece de la Mol Fehervar dar nu a vrut să dea detalii legate de negocierile cu viitoarea echipă.


Potrivit polonezilor de la Meczyki, Mol Fehervar a acceptat oferta de 500.000 de euro făcută de Lech Poznan, club care a început negocierile cu Adrian Rus.

Un acord între club și jucător nu a fost atins încă, pentru că, deși Adrian Rus și-ar dori să meargă în Polonia, nu este mulțumit de oferta primită de la Lech Poznan.

Negocierile vor continua în aceste zile  și există șanse importante ca Lech Poznan să-și îmbunătățească oferta și Adrian Rus să semneze săptămâna viitoare contractul. În caz contrar, conducerea campioanei Poloniei va demara negocierile pentru transferul lui Pavle Vagic, de la Rosenborg.


Adrian Rus a mai fost dorit în această vară de Grasshoppers Zurich, echipă la care a mai evoluat un alt sătmărean, Gabor Gersternmaier.

Adrian Rus evoluează la Mol Fehervar din 2019, când a fost adus de la Akademia Pușkcaș pentru 150.000 de euro.

În ultimul sezon, internaționalul român a evoluat în 28 de partide pentru Mol Fehervar, care a încheiat campionatul Ungariei pe locul patru.


Dacă va rămâne la Mol Fehervar, Adrian Rus va fi coleg sezonul viitor cu un alt român, Claudiu Bumba, transferat în această vară de la Kisvarda. Însă la cum decurg lucrurile șansele ca Bumba să rămână singurul român de la Mol Fehervar sunt tot mai mari.

sursă informativă: digisport.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here