More


    Schimbări în codul rutier! Noi reguli pentru PIETONI

    - Advertisement -

    Aşa cum şoferii trebuie să respecte regulile de circulaţie, şi pietonii au anumite obligaţii. Cei care nu respectă legea riscă amenzi uriaşe.

    COD RUTIER 2022. Regulile de circulaţie sunt atât pentru şoferi, cât şi pentru pietoni. Cei care merg pe jos sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar. În lipsa acestui, pietonii pot folosi acostamentul din partea stângă a drumului, în direcția lor de mers.

    Pietonii trebuie să ştie că au prioritate față de șoferi doar atunci când traversează prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate sau la culoarea verde a semaforului. De asemenea, pot traversa și pe la colțul unei străzi, însă acolo nu au prioritate.

    Pietonii au obligaţia să se asigure de fiecare dată când traversează strada, indiferent de locul prin care o fac.

    Foarte important este că, dacă sunteţi lovit de o maşină în timp ce treceţi strada printr-un loc neregulamentar, vina vă aparţine în întregime.

    Cei care nu respectă prevederile codului rutier se pot alege cu amenzi uriaşe. Pentru anul 2022, valoarea punctului de amendă a fost îngheţată la 145 de lei, după decizia statului de a nu-l mai crește la 255 de lei.

    Punctul de amendă rămâne la această valoare până la data de 31 decembrie 2022. Valoarea de 145 de lei a rămas aceeași încă din 2017, când a fost calculat pe baza salariului brut pe economie care valora 1450 de lei atunci.

    Nerespectarea prevederilor din Codul Rutier de către pietoni se sancționează cu amenzi din clasa I de sancțiuni. Astfel, cei care traversează neregulamentar vor primi două sau trei puncte-amendă.

    De asemenea, nu este permisă traversarea atunci când se apropie un vehicul al serviciilor de urgență cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Este interzisă și traversarea unei căi ferate atunci când barierele sunt coborâte.

     

    Sursa : RomâniaTV



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img