More


    Fotbal județean. Viitorul Vetiș și-a reluat pregătirile, cu gândul la titlu!

    - Advertisement -

    Revelația sezonului trecut din elite, Viitorul Vetiș și-a reluat pregătirile de mai bine de două săptămâni.

    Impulsionată de titlul național obținut de juniorii U 19 ai clubului, cei de la Viitorul Vetiș pornesc cu ambiții mari în noul sezon. Trupa antrenată de Cristi Popa nu-și ascunde intențiile de a trage chiar la titlu și de a forța o eventuală promovare în Liga a 3-a.

    Lotul de jucători e format în jurul echipei de juniori U 19 care a câștigat titlul național iar la echipă vor mai veni două -trei întăriri. Până acum cei de la Vetiș au confirmat transferul a trei jucători, Luca Feher de la Viitorul-Pandurii, Daniel Feher de la Victoria Carei și Alex Mitrea de la Olimpia Satu Mare.

    ”Deocamdată nu pot să dau și nume până nu avem confirmarea finală din partea jucătorilor. Suntem conștienți că pe lângă acești copii talentați avem nevoie și de câțiva jucători experimentați. Au fost oferte pentru o parte din juniori dar mă bucur că împreună cu conducerea am reușit să facem eforturi să-i ținem încă un an împreună, la Vetiș”, ne-a spus antrenorul Cristi Popa.

    Cei de la Viitorul Vetiș au disputat deja două amicale.  3-5 cu Olimpia Satu Mare și 4-2 la Valea lui Mihai.

    Programul meciurilor :
    6 August – Șimleu Silvaniei – Viitorul Vetiș ( la Șimleu)
    10 August – Victoria Carei – Viitorul Vetiș ( la Carei)
    13 August – Oașul Negrești – Viitorul Vetiș
    17 August – Sighetu Marmației – Viitorul Vetiș
    20 August – Tăuții Măgherăuș – Viitorul Vetiș



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img