De un sfârșit de săptămână bogat în evenimente sportive de ținută am avut parte la Satu Mare.
A fost derby-ul fotbalistic, sâmbătă între cele două Olimpii ale Sătmarului la stadionul Someșul, apoi primul turneu ITF de tenis organizat la Satu Mare, la baza Match Point , pe Someș a fost Caiac Smile iar pe drumurile din municipiu și județ a fost Campionatul Est European de Orientare, un altfel de raliu. Iar peste toate la sala LPS Ecaterina Both, dansul sportiv, sportul eleganței în Satu Mare , a adunat sâmbătă peste 200 de perechi din Ardeal, Banat , Bucovina și Moldova la startul celei de a 12-a ediții a Cupei Sătmarului.
Așa cum ne-au obișnuit Ovidiu Ignat și Otto Varga de la Royal Dance Club și ediția a 12-a a Cupei Sătmarului a fost un adevărat magnet pentru dansatorii din întreaga țară.
”Am avut mai multe perechi venite din toată țara și asta ne obligă să păstrăm la superlativ an de an organizarea . Mă bucur că la prima competiție a sezonului de toamnă am reușit să aducem aici perechi valoroase iar competiția a fost una de un nivel ridicat” spune Ovidiu Ignat cel care a fost nu numai organizator ci și arbitru la această competiție. În plus, vineri tot la Satu Mare a fost organizată și o consfătuire a antrenorilor de dans, organizată de Federația de specialitate.
Au fost peste 200 de perechi și peste 90 de fete în concursul de ”SOLO” și ”DUO” ! Am avut parte de un program încărcat , de o bătălie aprigă pentru fiecare loc din finală și de un show extraordinar în toate cele patru calupuri ale concursului…Ca o noutate am avut și o probă nouă ”Duet fete”.
Viceprimarul Cristina Tămășan-Ilieș la deschidere
Cât despre parada concurenților , deschiderea oficială și gala de seară se poate vorbi doar la superlativ.
Iar la deschidere au participat și prefectul și viceprimarul Cristina Tămășan-Ilieș.
”A fost o onoare să particip sâmbătă, 16 Septembrie la deschiderea celei de-a XII-a ediții a Cupei Sătmarului – concurs național de dans sportiv organizat de Federația Românã de Dans Sportiv și Clubul sportiv „Royal Dance” Satu Mare. Competiția s- a desfășurat și anul acesta în municipiul Satu Mare.Asemeni tuturor edițiilor precedente și anul acesta au fost prezenți peste 200 de sportivi, dansatori de performanță. Felicitări organizatorilor! Și de aceasta dată, au dat dovadă de multă atenție la detalii și implicare, astfel încât invitații și sportivii să aibă parte de cele mai bune condiții competiționale, iar publicul să poată savura show-ul pe care acești sportivi îl oferă după multe ore de muncă și antrenament, numai ei știu câte eforturi au depus pentru a ajunge la acest nivel.
Felicitări tuturor celor care s-au clasat pe podium dar și tuturor participanților!” a transmis viceprimarul Cristina Tămășan Ilieș.
Sală impecabilă
A devenit deja o tradiție să spunem că am avut o sală aranjată impecabil, cu aranjamente florale deosebite, sunet și lumini fără cusur și un program deosebit . S-a demonstrate încă o dată de ce concursul de la Satu Mare e cel mai bine apreciat în ultimii ani printre competițiile de gen din țară.
Și e normal să fie așa din moment ce l avem aici pe Otto Varga unul dintre cei mai buni organizatori (director) de concursuri de acest gen din țară.
Perechile cluburilor sătmărene , Royal Dance Club și Loga Dance School au fost la înălțime și au reușit să urce pe podium la mai multe categorii.
”Atmosfera a fost incredibilă, sala plină mai mereu și concurenții plini de energie atât pe parchet cât și în jurul ringului. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și ne-au sprijinit în organizare. Sperăm să putem continua tradiția acestui concurs și anii viitori.” a spus Ovidiu Ignat la finalul unei zile de sâmbătă epuizante….
Cu rezultatele sportivilor de la cele două cluburi vom reveni.