A importantă arteră din județul Satu Mare, modernizată. A fost semnat contractul

A importantă arteră din județul Satu Mare, modernizată. A fost semnat contractul
||
Consiliul Județean Satu Mare modernizează cu fonduri europene drumul județean DJ193 Satu Mare-Borlești-limită de județ Maramureș, în lungime de 40 de kilometri. Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a semnat astăzi contractul de proiectare și execuție a lucrărilor cu Asocierea DIFERIT AG SRL - DIFERIT SRL, contract în valoare de 200.810.474 lei.
“În ultimii ani întreținerea acestui tronson a devenit foarte costisitoare pentru bugetul județului, fiind nevoiți să alocăm anual aproximativ 1 milion de euro pentru reparații.
Modernizarea mult așteptată a acestui drum va începe în curând, iar lucrările vor fi realizate din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2021-2027”, a afirmat Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare.
Refacerea tronsonului va începe la ieșirea din municipiul Satu Mare și intrarea în localitatea Păulești, iar lucrările vor cuprinde localitățile Păulești, Ambud, Petin, Apateu, Culciu Mic, Culciu Mare, Cărășeu, Lipău, Valea Vinului, Roșiori, Pomi, Borlești, până la limita cu județul Maramureș.
Pe traseul drumului modernizat vor fi amplasate 4 stații de încărcare pentru mașinile electrice.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand