More

    Reușite școlare pentru Alex Maier

    Înainte de participarea la Campionatul National de Sah pentru Copii, Juniori si Tineret ( 11-21 aprilie, Eforie Nord) , Alex Maier , elev la Colegiul National Ioan Slavici Satu Mare si legitimat ca sportiv la secția de șah a LPS Satu Mare si-a exersat abilitățile matematice in cadrul a două concursuri.
    Întâi a reușit sa se califice la etapa naționala a Olimpiadei de Matematică ce va avea loc in luna mai la Vaslui.
    Apoi, in weekendul 22-24 martie Alex a simțit nevoia unor provocări intelectuale la a XXXVI-a ediție a Concursului Interdisciplinar de Matematică si Informatică “ Grigore Moisil” care s-a desfășurat in Oradea. Au participat 256 de elevi din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Mureș, Satu – Mare, Sălaj , cei mai buni trei din fiecare județ . Soluțiile găsite de Alex Maier au fost apreciate de comisia de jurizare/corectare, elevul nostru obținând astfel premiul II.
    ” Bravo, Alex! Bravo părinților si profesorilor care au contribuit la aceste reușite școlare!” transmite antrenorul secției de șah de la LPS Satu Mare, Cătălin Ardelean.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE