More



    FOTO. PS Timotei Sătmăreanul a sfințit biserica din Petin

    Sâmbătă, 15 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a târnosit noua biserică cu hramul „Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan” a Parohiei Ortodoxe Petin, Protopopiatul Satu Mare, județul Satu Mare, după care a săvârșit, pe o scenă special amenajată, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

    Din soborul slujitor au făcut parte Pr. Florin Stan – protopopul Lăpușului, Pr. Florin Orășteanu – secretarul Protopopiatului Satu Mare, Pr. Claudiu Boldan – parohul credincioșilor, Arhim. Gherontie Nerheș – starețul Mănăstirii Măriuș, Protos. Cleopa Sarca – starețul Mănăstirii Portărițaz Arhid. Gherasim Nap, Arhid. Ioan Onuț Păcurar – referent al Secretarului Eparhial, alături de alți preoți invitați.

    Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Sfinții Marți Brâncoveni”.
    La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a hirotesit pe părintele paroh Claudiu Boldan întru iconom-stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce. De asemenea, mai mulți binefăcători au fost distinși cu Diploma Anului Omagial.

    În încheiere, părintele paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezența în mijlocul credincioșilor și pentru slujire, și, în semn de recunoștință și prețuire, a oferit ierarhului un set de dichero-trichere – obiecte liturgice folosite în cadrul slujirilor arhierești și un coș cu flori.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE