More

    Universitatea Cluj

         Cele șapte puncte care despart lidera din Superligă de locul secund par neverosimile, în contextul în care primadona nu a participat anul trecut la play-off. Cârcotașii m-ar trage de mânecă și mi-ar spune că de fapt sunt numai șase puncte, deoarece FCSB-ului i se pot trece în cont cele trei puncte din restanța de la Botoșani. Cred că au dreptate dar deocamdată rămân cifrele seci. „Moțul” de pe fruntea grupării clujene, cârlionțat în ceea ce privește tactica adoptată în funcție de adversar, lins atunci când e vorba de adunare de puncte și sub formă de creastă de cocoș când privești clasamentul, este singura explicație a acestei stări de fapt.

        Spuneam despre etapa trecută că ar putea fi una echilibrată. Chiar a fost. Oaspeții au plecat acasă cu trei victorii și două rezultate de egalitate. Ba chiar au înscris cu un gol mai mult decât gazdele într-o etapă cu aproape trei goluri pe meci (23 de reușite). CFR – Sepsi 3-3 cu un Postolachi care și-a luat tricoul probabil în alt vestiar; UTA – Buzău 1-0 cu oaspeți apatici; Petrolul – Poli 3-1 după 58 de minute de superioritate numerică; Hermannstadt – Dinamo 0-2 în ciuda celor 63 de minute de inferioritate numerică; Oțelul – Slobozia 0-2 e consecința faptului că doar o echipă a atacat; FCSB – Rapid 0-0 sau unii atacă în valuri și ceilalți ratează incredibil; Botoșani – „U” 1-2 absolut meritat atât de ardeleni cât și de moldoveni; Farul – Univ. Craiova 3-2 într-un joc cu faze frumoase la fiecare trei minute.

     

    Chiar dacă așa pare nu-i sigur că va fi o etapă a gazdelor. Temperatura mai scăzută pune sângele în mișcare în toate vestiarele. O să vedem cât de „roșu” este acesta. Etapa trecută s-a materializat această nuanță sângerie și în cartonașe dar și în goluri. Să nu uităm că etapa vine după o trecere prin Cupa României, competiție pe care nu toți o tratează cu maximă atenție sau, din contră, doresc cu precădere performanță în această direcție.

      Univ. Craiova – FCSB (duminică, ora 21) Derbiul etapei. Oaspeții se află prinși în febra unor meciuri care mai de care mai importante, cu adversari puternici din țară și Europa. N-au făcut față chiar la toate provocările dar consider că sunt pe plus. Meciul din Bănie ar putea strica acest bilanț dar, în același timp, l-ar putea și consolida. Nu cred că oltenii se vor da în lături din a le pune probleme. Zaibărul de după o fi dulce sau amar?

    Sepsi – Petrolul (sâmbătă, ora 18,30) Nu cred să aibă șanse păcurarii în fața secuilor chiar dacă privesc în jos spre ei de pe stânga podiumului campionatului. Conjunctura care i-a adus acolo trebuie să ia sfârșit. Chiar și victoria din ultima etapă a ținut mai mult de factori externi decât de un joc elaborat.

        „U” – Farul (duminică, ora 16) Oaspeții trebuie să probeze că jocul bun din compania oltenilor nu a fost o întâmplare. Nu le va fi ușor. Echipa din Ardeal arată din ce în ce mai bine, dezvoltă un joc din ce în ce mai bine proporționat pe compartimente și prietenos între compartimente. Prevăd un joc cu valențe tactice ridicate, nu lipsit de spectacol și cel puțin trei goluri.

    Dinamo – UTA (sâmbătă, ora 21) Hunedoreanul iară trebuie să-și învingă demonii. Nu-i va fi ușor. De fapt nici nu cred că va reuși. Îl așteaptă un set de patru partide în campionat din care dacă scoate două puncte ar trebui să fie mulțumit. Sunt curios cum gestionează Dinamo această partidă. Voi nu?

    Poli – Oțelul (duminică, ora 13,30) Derbi de Moldova dacă ținem cont că Botoșaniul are aprinsă lanterna roșie. Loturile celor două echipe nu conțin cine știe ce vedete dar asta nu înseamnă că nu pot dezvolta un joc frumos, antrenant, cu faze de poartă. Sper ca închistatul Dorinel Munteanu să-și lase elevii să joace.

    Buzău – CFR (vineri, ora 21) Dan Petrescu, dacă o mai fi la ora jocului pe banca frânarilor, are meci greu. Dacă n-o fi, atunci CFR-ul are meci ușor.

    Rapid – Hermannstadt (luni, ora 21) Tare aș vrea să-i văd titulari în acest meci pe Rareș Pop și pe Grameni, două speranțe pentru fotbalul românesc urgisite pe o bancă plină de euro.

    Slobozia – Botoșani (luni, ora 18) Cenușăreasa etapei. Un meci pentru lins răni. Un joc al disperării care ar putea conduce la multe faze de joc pasionant cu (ne)realizări tehnice, cu multe ratări și multe goluri.

    Opriți războaiele!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE