Mijlocașul careian Eric Bicfalvi este liber de contract în momentul de față, după opt ani petrecuți în Rusia, la formația Ural Ekaterinburg, iar acum ar fi la un pas de transferul în Superligă.
Conform prosport.ro, jurnaliștii ruși scriu că mijlocașul ajuns la 36 de ani ar avea pe masă o ofertă din Armenia, însă prioritar pentru el este să revină în România, pentru a fi mai aproape de familie.
Jurnaliștii ruși anunță că mijlocașul ar avea o propunere din Armenia, de la campioana Pyunik Erevan, însă dorința sa cea mare este să revină în România, pentru a fi mai aproape de familie.
Bicfalvi a părăsit pe Ural după 8 ani, timp în care a devenit cel mai bun marcator din istoria clubului – 61 de goluri și 22 de assist-uri în 227 de meciuri. Mijlocașul român a rămas la Ural după ce Rusia a intrat în război cu Ucraina. Apoi, a preferat să rămână pe loc chiar și după ce echipa a retrogradat în liga secundă.
„Eric Bicfalvi, fostul căpitan și atacant al FC Ural Ekaterinburg, și-ar putea continua cariera în România. Anterior s-a anunțat că Bicfalvi era în discuții cu Pyunik Erevan, dar atacantul român vrea să găsească un club în țara sa natală pentru a fi mai aproape de familie”, scrie matchtv.ru, care citează o sursă: „Pyunik? Are oferte mai bune, mai aproape de casă”.
Prosport vorbește de o prietenie la cataramă cu noul patron de la Pyunik Erevan
Pyunik Erevan este doar una dintre formațiile care s-au interesat de semnătura lui Eric Bicfalvi. Și asta deoarece, noul patron Anton Farber, fost impresar FIFA, este prieten bun cu fotbalistul român.
„În primul rând, după cum știți, transferurilor le place confidențialitatea, așa că nu pot comenta nimic. Singurul lucru pe care îl voi adăuga este că Eric este prietenul meu. Am o relație foarte bună cu el. Cred că el poate întări orice echipă. Dar nu pot spune nimic altceva”, a declarat Farber.
Eric Bicfalvi a evoluat de-a lungul carierei sale la următoarele echipe: Kaizer Carei, Școala Sportivă Carei, Fink Fenster, Jiul Petroșani, FCSB, Gloria Buzău, Volyn Lutsk, Liaoning, Dinamo, Tom Tomsk și Ural. În plus, mijlocașul a bifat și 9 selecții în naționala României.