Început promițător de an pentru Albert Czigler. Tânărul sportiv de la CS Armand Supur a încheiat în TOP 10 la etapa de Cupa Mondială de tenis de masă de la Linz, Austria.
De remarcat că la competiția ce face parte din circuitul WTT au participat peste 400 de sportivi din întreaga lume.
Albert Czigler a trecut cu bine de grupe și s-a calificat pe tabloul principal de pe locul doi.
A trecut în primul tur de un sportiv din China, Felix Lui legitimat in Austria și apoi în turul doi de Omer Yldiz din Turcia. Ambele meciuri au fost câștigate clar, scor 3-0.
Din păcate Albert a cedat în optimile de finală în fața favoritului 2, Dimitar Dimitrov din Anglia cu scorul de 1-3. În urma acestui rezultat Albert Czigler termină pe locul 10 prima competiție din anul acesta, WTT YOUTH CONTENDER LINZ.
”încă un motiv de bucurie și lauda pentru județul Satu Mare și comunei Supur și bineînțeles portivului și antrenorului sau . Felicitări Albert, felicitări Toni și tuturor celor implicați. BRAVO CLUBUL SPORTIV ARMAND SUPUR !!!” e mesajul postat de conducerea CS Armand Supur pe pagina oficială de facebook.