Milenarul Sătmar se poate lăuda cu o faună specială de şosea: Super-mega-tera-şoferii de cartier, acei cavaleri ai volanului pentru care regulile de circulaţie sunt doar nişte fiţe inventate de cei care nu şti(u) să conducă. Pentru acești titani ai asfaltului, Codul Rutier este doar o carte de colorat pentru muritorii de rând. Ei, în schimb, operează pe baza unei singure reguli supreme: “Eu şti(u) mai bine!”. Restul? Detalii nesemnificative.
Super-mega-tera-şoferii şti(u) că parcarea paralelă este pentru amatori. Adevărații campioni parchează unde vor: pe trotuare, pe treceri de pietoni, de-a curmezişul pe două locuri, ba chiar şi pe acele bizare pictograme cu scaune cu rotile. Că doar nu s-or lăsa intimidați de nişte desene pe asfalt!
Desigur, viteza este un alt aspect esențial al super-condusului. Ce să faci cu doar 50 km/h prin oraş, când bolidul tău tunat poate scoate 100 km/h între două semafoare? Păi ce, ai dat bani pe motor doar ca să stea degeaba? Pietonii? Pff, să se descurce! Doar există trotinete, autobuze, altădată chiar căruțe – cine i-a pus să meargă pe jos?!
Iar sunetul motorului tău, acea capodoperă mecanică ce răsună prin tot cartierul la trei dimineața? E artă pură, simfonia asfaltului! Cine n-o apreciază sigur e doar un invidios care nu şti(u) ce înseamnă să ai cai putere sub capotă.
Adevărul este că acești regi ai drumurilor merită un tratament special. De ce nu s-ar face nişte străzi doar pentru ei? Drumuri fără semafoare, fără treceri de pietoni, fără reguli absurde care le limitează geniul automobilistic. Până atunci, ei vor continua să se sacrifice, făcând slalom printre jaloanele umane care insistă să respecte legea.
Să le fim recunoscători. Fără ei, cine ar mai transforma oraşul într-un veritabil circuit de Formula 1?