Conferință-dezbatere: „Educația – dă tonul în configurația valorilor prezentului. Influența Inteligenței Artificiale”

Conferință-dezbatere: „Educația – dă tonul în configurația valorilor prezentului. Influența Inteligenței Artificiale”
||Screenshot

Pe 26 noiembrie 2025, de la ora 16:00, în Sala de Ședințe a Instituției Prefectului Satu Mare va avea loc o amplă conferință-dezbatere dedicată impactului pe care Inteligența Artificială (IA) îl are asupra educației și asupra societății actuale. Evenimentul reunește studenți, profesori și specialiști din mediul preuniversitar și universitar, fiind un prilej important de reflecție asupra schimbărilor accelerate generate de tehnologiile emergente.

Conferința este organizată în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad – Filiala Satu Mare, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, sub egida Instituției Prefectului județului Satu Mare, beneficiind de sprijinul financiar al Consiliului Local Satu Mare, prin Centrul Cultural G.M. Zamfirescu.

Participanții vor dezbate subiecte de actualitate precum:


  • modul în care Inteligența Artificială influențează viața personală și profesională;

  • transformările aduse valorilor personale și sociale prin utilizarea IA în educația primară, preuniversitară și universitară;

  • schimbarea ierarhiei valorilor în societate;

  • gradul de inclusivitate și personalizare pe care IA îl aduce în procesul educațional;

  • necesitatea unor politici publice adecvate pentru reglementarea utilizării IA;

  • provocările etice și legale asociate tehnologiilor inteligente în mediul educațional;

  • bune practici europene în domeniul Inteligenței Artificiale.



La eveniment va participa ca invitat special:

  • Conf. univ. dr. Cătălin Glava – Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.


Moderatorul conferinței:

  • Prof. univ. dr. habil. Olimpia Neagu – Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.


Evenimentul se anunță a fi un cadru valoros pentru dialog, reflecție și orientare în contextul unei educații tot mai puternic influențate de noile tehnologii. Instituțiile partenere își propun să ofere participanților instrumentele necesare pentru a înțelege și pentru a gestiona responsabil transformările pe care IA le impune în viața contemporană.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand