Aurelian Băcan (autobiografie pigmentată)
Este solo-clarinetist al Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” începând cu anul 2009, precum și membru al Orchestrei Române de Tineret şi al Orchestrei „Notes & Ties”. S-a născut în Brăila și a venit la Cluj în clasa a XI-a pentru a studia muzica. Interesul lui pentru clarinet nu s-a născut în mod neașteptat, ci a devenit o alternativă într-un moment în care trebuia să se decidă asupra studiului unui instrument atunci când acordeonul nu a mai reprezentat o opțiune care să-i permită să se dezvolte pe plan muzical la el în oraș.
Aurelian Băcan şi-a început educaţia muzicală la vârsta de şase ani, cu studiul acordeonului, perioadă în care practica și tenisul. Cânta la acordeon mai ales valsuri și tangouri și era la grădiniță când au apărut și primele sale compoziții. „La Școala Populară de Arte «Vespasian Lungu» din Brăila nu puteam să mai rămân foarte mult, așa că mai luam ore de acordeon în particular până când, în clasa a cincea, trebuia să decid în ce direcție vreau să merg. Era o variantă să continui să fac tenis, dar nu aveam fizic de sportiv și atunci mi s-a părut mult mai simplu să fac muzică, deși nu am crescut într-o familie de muzicieni. M-am înscris la Liceul de Arte «Hariclea Darclee» din Brăila însă acordeonul nu figura în grila lor de instrumente. Pianul era prea târziu să îl încep și, ca urmare, am optat pentru un instrument de suflat. Pe atunci nu făceam diferența între aceste instrumente și am ales flautul pentru că doar despre el auzisem. Până la urmă însă, unul dintre profesorii care mă ascultase mi-a recomandat să urmez clarinetul. În clasa a noua am participat la olimpiade și, fiind printre primii în ordinea intrării în concursuri, aveam ocazia să îi ascult pe clarinetiștii care urmau după mine. Îmi plăceau foarte mult cei care veneau din Cluj și m-am interesat imediat cine era profesorul lor. Încă de atunci mă gândeam că în România ar fi imposibil să trăiești doar din compoziție și dacă mă orientam spre clarinet, aveam să beneficiez de mai multe șanse. Așa a apărut dorința să studiez la Cluj”, povestește Aurelian. Tânărul spune că a avut noroc cu primul său profesor, Petrică Gogu, șeful Fanfarei Militare din Brăila, care l-a luat sub aripa lui. A fost foarte greu la început și trebuia să depună destul de mult efort până să reușească să scoată „două sunete” dintr-un instrument care îi era aproape necunoscut. „Acest domn profesor a văzut în mine și potențialul pe partea teoretică și m-a susținut foarte mult. În clasa a opta am început să merg și la concursuri și mi-am dat seama că trebuie să mă dedic mult mai mult studiului pentru a ajunge departe. Dacă privesc acum în urmă, pot să spun că a trebuit să mă adaptez unei vieți de «sihăstrie» pentru că am fost nevoit să renunț la multe alte lucruri pentru a ajunge muzicianul de astăzi”, precizează Aurelian.
În clasa a XI-a a venit la Cluj și mai târziu s-a înscris la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” pentru a urma specializarea Clarinet, după ce ajunsese la concluzia că un dirijor sau un compozitor, trebuie să aibă în spate și o muncă „de teren” pentru a atinge un nivel ridicat de performanță. Studiul unui instrument îi putea oferi asta. „Am terminat facultatea în 2008. În timpul facultății am luat și ore în particular de compoziție cu domnul Hans Peter Türk și țin minte că mi se părea ceva fantastic. Așa am ajuns să progresez și, după licență, am dat la master la clarinet și, din nou, la facultate, la specializarea Compoziție sub îndrumarea profesorului Adrian Pop. În 2009, am intrat în orchestra Filarmonicii din Cluj”, declară Aurelian Băcan.
Ca pentru orice tânăr aflat la început de drum, așteptările când a intrat la facultate au fost mari și în cazul lui Aurelian. Probabil că parcursul său ar fi fost altul dacă ar fi studiat în străinătate, însă muzicianul nu regretă nicio clipă că a rămas în România. Cum altfel ar fi ajuns să beneficieze de o interpretare în premieră a unei compoziții proprii, pe scena Filarmonicii unde și-a început cariera. „De foarte mult timp mi-am dorit să scriu o astfel de compoziție, dar nu aveam contextul potrivit. În 2013 s-a ivit acest context și, la sfârșitul anului 2014, am terminat lucrarea. Nu am compus-o pentru un anumit scop și nu m-am gândit niciodată că va ajunge să fie cântată. A fost o muncă foarte grea care m-a solicitat emoțional în primul rând. Dirijorul Theo Wolters a fost de acord să o interpretăm în concertul din 22 ianuarie și nu pot să spun decât că a fost o experiență deosebită. Am mai scris pentru orchestră două lucrări, dar niciodată nu s-au cântat”, precizează muzicianul.
A fost o hotărâre foarte grea să ia în considerare piesa „Romeo și Julieta”, având în vedere faptul că această temă are deja în spate o serie de capodopere muzicale. Dacă ar fi fost să compună un balet, precizează Aurelian, ar fi trebuit să urmeze destul de strict firul epic al poveștii, dar asta ar fi însemnat poate cel puțin o oră de vizionare. Atunci și-a făcut o imagine a poveștii lui Shakespeare și a privit-o mai mult din perspectiva lui Romeo, astfel încât lucrarea, în cele 20 de minute ale sale, nu exprimă iubirea sau tandrețea, ci zbuciumul și suferința cuplului de îndrăgostiți. Ce-și dorește în continuare Aurelian pentru această compoziție este de fapt ceea ce-și doresc, probabil, majoritatea compozitorilor contemporani: ca lucrările pe care le compun să primească o șansă. „Depinde care este scopul tău ca și compozitor. Adică, ce vrei? Vrei să scrii pentru renumele tău, vrei să scrii pentru oamenii care te ascultă, vrei să scrii pentru compozitorii din breasla ta sau scrii pentru că îți place?. Muzica contemporană este, din păcate, dată la o parte. Nu zic că nu ar fi motive pentru asta, numai că și publicul este de cele mai multe ori reticent și refuză o idee fără a-i acorda o șansă. Eu mai cred că orice operă de artă merită să aibă timpul ei. Dacă ne gândim bine, de-a lungul timpului, oamenii au ascultat de extrem de multe ori Beethoven până când muzica lui a ajuns să fie apreciată la adevărata valoare. Lucrul acesta nu se întâmplă în cazul compozițiilor contemporane. De cele mai multe ori, lucrările de astăzi sunt ascultate o singură dată și foarte rar sunt ascultate și a doua oară”, explică Aurelian.
În ceea ce îl privește, Aurelian nu se consideră un compozitor erudit, ci un muzician care face muzică și care se inspiră din tot ce îl înconjoară. „Eu cred că fiecare compozitor ar trebui să reflecte în lucrările lui lumea în care trăiește. La noi, acest spirit al vremii este bineînțeles cu totul altul față de acum trei secole, să zicem, când lucrările marilor compozitori erau folosite ca bunuri în societate. Cumva ar trebui reintrodusă această practică și de aceea în muzica pe care o scriu eu sunt foarte multe influențe din muzica rock, pop, jazz, dance. Astăzi, multe lucrări sunt făcute pe fundament științific și nu au neapărat legătură cu simțirea noastră, a oamenilor. Multe dintre ele nu transmit nimic și atunci este normal, ca ascultător, să ai o reacție de respingere în fața lor. În opinia mea, o compoziție este doar o parte dintr-un puzzle care ar fi incomplet fără experiența vieții, fără celelalte arte, sau fără viața însăși”, explică Aurelian.
Aurelian Băcan a obţinut Premiul I la Concursul de Compoziţie „Alexandru Zirra” (Iaşi, 2010), Marele Premiu la Concursul de Compoziţie „Liviu Comes” (Cluj-Napoca, 2009), Premiul I la Concursul Internaţional „Saverio Mercadante”, în compania trioului Axis Mundi (Bari, 2008), Premiul I la Concursul Naţional de Muzică şi Coregrafie (Braşov, 2003), Premiul III la aceeaşi competiţie (Botoşani, 2002), Premiul III la Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală (Tulcea, 2002), Premiul II la acelaşi concurs (2001) şi Premiul I la Concursul Naţional de Interpretare Instrumentală (Brăila, 2000).
Activitatea sa solistică şi camerală cuprinde concerte în compania Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, a Orchestrei Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” a Orchestrei Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă”, a Orchestrei Române de Tineret, precum numeroase recitaluri în ţară şi străinătate, al căror repertoriu se axează îndeosebi pe creaţia secolelor XX şi XXI.
Opriți războiul!
Interesante sunt sunt și formulele de prezentare a actului muzical. Vom trece de la solo de pian și pian la patru mâini la voce cu pian și clarinet cu pian. Am păstrat pentru secțiunea de împrospătare și completare a cunoștințelor noastre despre muzică viața de până acum a clarinetistului brăilean din naștere, dar clujean prin adopție, Aurelian Băcan.
Așa cum am lăsat de înțeles joi, 15 ianuarie, tot de la ora 19, pe baza unui bilet de doar 42 de lei (21 de lei pentru elevi și pensionari), Filarmonica Dinu Lipatti ne invită la o altă manifestare culturală de excepție. Este vorba despre „Odiseea harpei - Alexander Boldachev”, eveniment cultural descris de filarmonica sătmăreană ca „o experiență muzicală amplă, ce pornește de la rafinamentul impresionist și ajunge la muzica de film și reinterpretări moderne ale marilor capodopere clasice”. Dacă la harpă îl vom avea chiar pe ruso-elvețianul Alexander Boldachev, la pupitru îl vom regăsi pe reputatul dirijor ruso-german Serghei Simakov (vezi biografia sa în numărul din 24 mai 2021).
Boldachev este un harpist de renume internațional, care lucrează în genurile muzicii clasice și pop crossover, improvizator, aranjor și compozitor pentru film și teatru. Profesor invitat la Academia Regală de Muzică, Școala de Muzică Herp Albert din cadrul UCLA și Conservatorul din Milano. Promotor al mărcii italiene „Salvi Harps”, ambasador Bvlgari Swiss Alliance, fondator al Festivalului de Harpă din Zurich și a Zilei Mondiale a Harpei.
