VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: BRAȘOVUL ȘI LOCURILE DE POVESTE DIN INIMA SA!

VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: BRAȘOVUL  ȘI  LOCURILE  DE  POVESTE  DIN  INIMA  SA!
|||||||

De: ANEMONA TODOR – EDITORIALIST LA VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, CORESPONDENT PE ZONA BRAȘOV – SIBIU; REFERENT DE SPECIALITATE LA MUZEUL NAȚIONAL BRAN;
                                      Dragă cititorule,
            Atunci când ai privilegiul de a fi martorul unor evenimente de excepție, simți nevoia să împărtășești esența acestora tuturor celor care știu să o primească în suflet, în inimă și-n minte, pentru a rămâne acolo, vie și curată, creând punți între oameni și răspândind ecouri ale trăirilor care ne definesc, putând astfel fi transmise mai departe asemeni unei moșteniri de sens și adevăr.

Ceea ce am simțit în ziua de 13 decembrie 2025 în Bran, a fost acea emoție profundă și luminoasă, sentimentul că istoria a devenit vizibilă, că nu am participat la un act ceremonial, ci la un moment în care, pânza cade, iar timpul se oprește în loc!

Dezvelirea statuii Reginei Maria la Bran ...

a fost momentul în care bronzul nu a apărut brusc, ci ca o prezență vie, aflată dintotdeauna acolo, a grăit în mijlocul comunității care i-a fost sălașul inimii. Cu eleganță și rafinament, cea mai iubită regină a românilor, a revenit pe plaiurile minunate ale Branului ca o icoană sfântă în sufletul brănenilor, motiv de reală mândrie și prilej de pioasă aducere aminte ... mama regilor, sufletul unei națiuni al cărui destin s-a împletit pentru totdeauna cu destinul poporului român.

Oficialități, personalități, localnici și turiști de pretutindeni s-au alăturat ceremonialului

A fost un eveniment solemn, desfășurat în Parcul Central din Bran, celebrat datorită unui om cu suflet care prețuiește marile personalități ale istoriei, președintele Asociației Fiii și Prietenii Branului, dr. Emil Stoian,
al Primăriei Bran, în fruntea căreia se află un om minunat, domnul Cosmin Feroiu,
dar și sprijinului  venit și din partea Consiliului Local Bran, și susținerea Muzeului Național Bran reprezentat prin dr. Mihail Ion Gorgoi.

Nu în ultimul rând, cu prețuire, ne înclinăm în fața artei, a talentului celui care a realizat statuia, sculptorul Valentin Duicu, ale cărui mâini dibace au realizat aceeași statuie, în orașul natal al reginei, Ashford (Anglia), încă din anul 2018.

            Există locuri care nu se vizitează doar cu pașii, ci și cu memoria

iar statuia reginei nu este doar o lucrare de artă, ci și o reamintire vie a unei personalități care a știut să unească demnitatea, curajul și dragostea pentru această țară. Regina Maria a fost și va rămâne o voce a modernității care a reușit să inspire și să reprezinte România în situații decisive.
 

         M-aș bucura dragă cititorule, dacă trecând prin Bran, vei poposi preț de câteva clipe în fața statuii, pentru a simți același fior pe care l-am simțit și noi, pe care l-a trăit și regina când a descoperit Branul prin frumoasa-i poveste, prin minunații oameni și bogata tradiție.
          Să vă fie pașii îndreptați spre această statuie, ca o veghe tăcută a istoriei, dar și spre Muzeul Național Bran, deținătorul colecțiilor Reginei Maria, un reper care ne amintește că istoria înseamnă oameni și fapte care invită la memorie și recunoștință.
         Cu prețuire Anemona Todor
      Sărbători binecuvântate în continuare, An Nou cu pace, sănătate și împliniri!
  FOTO CREDIT: ANEMONA TODOR

                         

        SPONSORII EDIȚIEI:

       

 
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te