Stropitul de Paște, pe modul „offline”… cu semnal slab

A doua zi de Paștele Ortodox mai aduce, pe ici pe colo, câte un „psss-psss” de parfum și un zâmbet stropit cu nostalgie. În Satu Mare, tradiția stropitului fetelor încă respiră… dar mai mult ca un telefon cu bateria pe 5%.Totul s-a adaptat la tehnologia modernă...
Pe vremuri, băieții lustruiau cizmele, își pregăteau discursul (mai țineți minte poezia cu Eu sunt micul grădinar/Cu sticluța-n buzunar...)  și porneau la drum ca niște cavaleri ai parfumului. Azi? Tinerii sunt mai degrabă „în misiune” la mall sau prin centru, unde singura stropire posibilă e cu cafea de la pahar. Sau cu un Jagger... Dacă s-ar putea face stropitul pe Facebook sau TikTok, probabil ar fi „eveniment viral”, cu filtre și reacții.
Cei mici mai țin steagul sus, încă mai aleargă după bunicuțe, cu speranța că fiecare strop vine la pachet cu câțiva leuți și un ou de ciocolată. În rest, adulții par să fi renegociat tradiția: „tu nu mă stropești, eu nu-ți stric coafura”.
Și aici apare adevărata dramă modernă: coafura. Pentru că un „all inclusive” la coafor costă cât un city break, iar un strop de parfum (mai ales dacă are „iz” de benzină sau motorină, după buget și inspirație) poate provoca mai multă panică decât bucurie.
Obiceiul, moștenit din conviețuirea cu comunitățile maghiare și germane, încă își găsește locul mai ales la sat, unde tradiția nu s-a mutat încă în online. În Țara Oașului, de exemplu, lucrurile erau cândva mult mai „serioase”: fetele erau udate cu găleata, nu cu parfum de firmă. Acolo nu exista „refuz”, doar acceptare… udă.
Astăzi, apa s-a transformat în parfum, iar entuziasmul în notificări și like-uri. Vizitele sunt mai rare, urările mai scurte, iar tradițiile… mai mult de bifat decât de trăit.
Și totuși, undeva între un ou roșu, un cozonac și un pahar de pălincă, stropitul încă supraviețuiește. Nu ca pe vremuri, dar suficient cât să ne amintească de o lume în care oamenii se vizitau fără să dea „seen”. Și fără să-și facă programare ca la doctor...Și o lume în care vecinii se cunoșteau între ei și nu-și închideau ușile cu zeci de zăvoare...Și în care respectul, iubirea, prețuirea și iertarea nu erau doar cuvinte bune de rostit doar de preot, la predică. Ci chiar existau și prindeau viață, între semeni...