COD DE CĂLDURĂ PESTE SATU MARE! Temperaturile urcă până la 36°C, iar autoritățile activează planul special de intervenție

COD DE CĂLDURĂ PESTE SATU MARE! Temperaturile urcă până la 36°C, iar autoritățile activează planul special de intervenție


Valul de căldură se intensifică în județul Satu Mare, iar temperaturile vor continua să crească în următoarele zile, ajungând la valori de până la 36 de grade Celsius. În acest context, Instituția Prefectului a anunțat punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în Planul județean pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate și ale secetei prelungite.

Potrivit prognozei meteorologice pentru perioada 24–28 iunie 2026, vremea va deveni treptat caniculară, cu maxime între 34 și 36 de grade în weekend și un disconfort termic accentuat, indicele temperatură-umezeală apropiindu-se sau depășind pragul critic.

Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a dispus aplicarea măsurilor stabilite prin planul aprobat de CJSU. Instituțiile implicate monitorizează permanent evoluția fenomenelor meteo și sunt pregătite să intervină pentru protejarea populației.

Direcția de Sănătate Publică urmărește situația persoanelor vulnerabile, iar ISU „Someș”, Consiliul Județean și celelalte structuri implicate sunt pregătite să distribuie apă potabilă și să acorde sprijin în caz de nevoie. Totodată, sunt intensificate măsurile pentru prevenirea incendiilor de vegetație, inclusiv prin patrulări în zonele cu risc și interzicerea focului deschis.

Autoritățile recomandă populației să evite expunerea la soare între orele 11:00 și 18:00, să consume suficiente lichide, să poarte haine lejere și să nu lase copiii sau animalele de companie în autoturisme parcate.

„Sănătatea și siguranța cetățenilor reprezintă prioritatea absolută a instituției noastre. Toate instituțiile județului sunt pregătite să intervină acolo unde este nevoie. Îi rog pe sătmăreni să urmărească avertizările oficiale, să evite expunerea la temperaturi extreme și să manifeste solidaritate față de persoanele vârstnice sau vulnerabile din comunitate”, a declarat prefectul Altfatter Tamás.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda