ACCIDENT. Tânăr cu trotineta electrică, rănit după o căzătură la Halmeu

ACCIDENT. Tânăr cu trotineta electrică, rănit după o căzătură la Halmeu

Un adolescent de 18 ani a ajuns la spital după ce s-a dezechilibrat și a căzut de pe trotineta electrică. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele incidentului.

Un tânăr de 18 ani din Halmeu a fost transportat la spital, marți seară, după ce a fost implicat într-un accident în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică pe o stradă din localitate.

S-a dezechilibrat pe trotuar

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, evenimentul s-a produs în jurul orei 18:35, pe strada Eliberării din Halmeu.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că tânărul circula cu trotineta electrică pe trotuar, iar pe fondul neatenției s-ar fi dezechilibrat și a căzut.

Transportat la spital

În urma impactului cu solul, tânărul a suferit vătămări corporale și a fost preluat de un echipaj medical, fiind transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Ziua Nationala a Contabilului Roman
CLEAN MAX S.R.L
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat lansare OVIPROJEKT
Ovibest SRL
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand