Comuna Tarna Mare își invită locuitorii și oaspeții din întreg județul la o zi dedicată tradițiilor, culturii și identității locale. Evenimentul va avea loc duminică, 12 iulie, în zona de agrement Tarna-Băi și va include, în premieră, și Festivalul „Pălincii”.
Primăria Comunei Tarna Mare și Consiliul Local Tarna Mare, în colaborare cu Asociația „Rădăcini Tărnărene”, organizează duminică, 12 iulie 2026, o nouă ediție a Festivalului „Rădăcini Tărnărene”, eveniment devenit un simbol al promovării tradițiilor, valorilor culturale și identității locale.
Manifestarea se va desfășura începând cu ora 13:30, în zona de agrement Tarna-Băi, unde organizatorii pregătesc o atmosferă de sărbătoare dedicată întregii comunități.
Tradiții și Festivalul „Pălincii”, în aceeași zi
Pe lângă momentele dedicate promovării obiceiurilor și patrimoniului local, ediția din acest an va găzdui și Festivalul „Pălincii”, un eveniment care pune în valoare una dintre cele mai cunoscute tradiții gastronomice din zonă.
Organizatorii își propun să aducă împreună locuitorii comunei, fii ai satului și vizitatori din întreg județul, într-o zi dedicată comunității și valorilor autentice.
Invitație adresată întregii comunități
Prin mesajul transmis, organizatorii îi invită pe toți cei care apreciază tradițiile și cultura locală să participe la eveniment și să se bucure de atmosfera festivă pregătită la Tarna-Băi.
Primarul comunei Tarna Mare, Mariana-Monica Sobius, transmite că prezența participanților va reprezenta o onoare pentru organizatori și pentru întreaga comunitate, festivalul fiind o nouă ocazie de a celebra rădăcinile, identitatea și spiritul locului.
























