Accident cumplit al unui microbuz din Satu Mare lângă Viena. Sătmăreni morți

Filed under: Locale,Top News,Uncategorized |

 

accident

Un microbuz din Satu Mare a fost implicat într-un accident grav în apropiere de Viena. În microbuzul respectiv se aflau cel puțin 7 persoane și niciuna dintre acestea, nici măcar șoferii, nu mai răspunde la telefon de mai bine de două ore.

S-a observat că microbuzul, monitorizat on-line, a sta mai bine de două ore lângă Viena, adică de dinainte de ora 12 (ora României). De atunci, s-a tot încercat să se ia legătura cu cei din microbuz, dar timp de mai bine de două ore nu a răpsuns nimeni la telefon (nici pasagerii, nici șoferii).

S-a luat legătura cu autoritățile austriece, dar acestea nu au vrut să dea niciun detaliu.

Între timp, s-a confirmat faptul că a avut loc un accident și că sunt victime. Adică se pare că în urma impactului sunt pasageri din Satu Mare morți.

Alte detalii nu se cunosc. Aparținătorii celor din microbuz din Satu Mare cer tuturor celor ce se află în zonă să ofere informații cu privire la acest groaznic accident.

În capturile video oferim locatia exactă în care s-a produs teribilul accident.

captura2

 

 

Așadar, tuturor românilor care se află în apropiere de Viena, de locul producerii acestui grav accident, oferiți o mână de ajutor, măcar informații, dacă știți. Orice oferă autoritățile austriece, orice se spune la posturile de radio și TV din zonă pot furniza informații de maxium ajutor.

captura1

 

 

3 Responses to Accident cumplit al unui microbuz din Satu Mare lângă Viena. Sătmăreni morți

  1. Acum o jumatate de ora am trecut pe acolo..e plin de politie,salvari,elicoptere..autostrada e blocata

    Ava
    10/09/2017 at 15:59
    Reply

  2. Accidentul s-a petrecut pe la ora 6 dimineata intre Alland si Heiligenkreutz,au dat intr-un pilon de sustinere a unui pod,austriecii nu au dat nume si nici nr inmatriculare a masinii.S-au mobilizat multe ambulante si doua elicoptere pt transportul ranitilor!

    mara din oas
    10/09/2017 at 18:24
    Reply

  3. După informatile din presa austriaca sunt 5 persoane decedate 2 persoane grav accidentate si o fata cu fracturi. Șoferu in timpul impactului a fost aruncat din masina pe sosea si au trecut 7 masin peste el. INFO sunt luate depe www. Heute.at

    Goran Trajilovic
    11/09/2017 at 15:52
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *