More
    spot_img

    Avocatul Poporului organizează o nouă sesiune de audienţe

    Biroul Teritorial Oradea al instituţiei Avocatul Poporului va susţine joi o nouă sesiune de audienţe  cu scopul de a veni în sprijinul cetăţenilor din judeţ. Audienţele vor avea loc în sala Consilii XXI, la parterul Palatului Administrativ, între orele 10.00- 16.00. Instituţiei Avocatul Poporului i se poate adresa orice persoană fizică ce se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, cu excepţia autorităţii judecătoreşti. Petiţia trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu); drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexează actele doveditoare (în copie).

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE