Pescar la un pas de moarte



inec

Un bărbat în vârstă de 53 de ani s-a aflat joi seara la un pas de moarte după ce a căzut din greşeală în apele Someşului. Aflându-se la pescuit în zona podului de cale ferată, fiind şi sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul a alunecat din greşeală de pe mal în apă, în jurul orei 18.00. Doi sătmăreni aflaţi în zonă, văzând ce se întâmplă, au sărit în ajutorul bărbatului şi au reuşit să îl aducă pe uscat înainte de sosirea ambulanţei. După ce a fost adus la mal, bărbatul a fost preluat de cadrele medicale de la SMURD şi dus la Unitatea de Primiri Urgenţe unde a fost consultat de medici.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă, Constantin Demian, a declarat că bărbatul avea o uşoară hipotermie când a fost internat şi a fost ţinut sub observaţie timp de 14 ore, „după care a plecat acasă fără niciun fel de probleme, pe picioarele lui, în stare normală”. În urma cercetărilor, ipoteza unei sinucideri a fost exclusă, cel mai probabil bărbatul şi-a pierdut echilibrul pe fondul consumului de alcool şi aşa a ajuns în apele râului.

Silvia Spanciu





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts