More

    Criminal de război, omagiat sistematic în judeţ

    invitatie

    Cazul contelui şi poetului maghiar Albert Wass (1908-1998) este strigător la cer pentru sătmăreni, indiferent de opţiunile politice sau de naţionalitate. Declarat criminal de război şi pe 13 martie 1946, dar şi pe 10 martie 2008 şi în ianuarie 2010, Wass e repus în drepturi de tot mai multe fundaţii aşa-zis culturale din judeţul Satu Mare şi nu numai, care îl pomenesc aproape la fiecare sărbătoare de-a lor, în ciuda faptului că acest lucru este pedepsit prin lege cu închisoarea în România. Ultima ispravă le aparţine celor din fundaţia “Pro Villa Berve” şi a avut loc la Berveni. La nivel practic, Consiliul Local Berveni a alocat pentru această manifestare suma de 1.500 de lei. Ceea ce înseamnă că am ajuns să ne plătim propria denigrare, în timp ce alţii fac apologia criminalilor de război chiar sub nasul autorităţilor şi din fonduri publice.

    Un nou caz… al câtelea?!
    Fundaţia “Pro Villa Berve” a organizat duminică, în comuna Berveni, a treia ediţie a “Întâlnirii naţionale a meşterilor populari”. Până aici nimic dubios. Doar că pe invitaţie era postat un citat din Wass Albert. Adică, Wass Albert criminalul de război. Şi nu este un caz singular. Nici pe departe. Cât despre Wass Albert nu putem să spunem decât faptul că Tribunalul din Cluj l-a condamnat la moarte în lipsă, deoarece acesta a instigat la uciderea mai multor români şi evrei la data de 23 septembrie 1940. Actele păstrate la Cluj dovedesc că Wass Albert a avut mai multe procese cu ţăranii români din zonă, fiind acuzat în repetate rânduri de molestare. Relaţiile tensionate dintre Wass Albert şi ţărani şi-au găsit rezolvarea după Diktatul de la Viena, contele incitând noile autorităţi să-i ucidă pe cei care i s-au opus în trecut. Wass Albert a emigrat în Statele Unite, unde s-a sinucis în 1998, la vârsta de 90 de ani, după ce în 1996 Budapesta i-a refuzat acordarea cetăţeniei ungare. Din câte se pare, Wass Albert şi-a găsit, post-mortem, un loc de cinste în România. În ciuda faptului că este interzis în România cultul criminalilor de război, lui Wass Albert îi sunt închinate periodic manifestări în care se citesc pasaje din scrierile sale.

    Manifestare fără aviz?!
    Contactat telefonic, directorul Direcției Naționale pentru Cultură și Patrimoniu Național, George Vulturescu, a recunoscut că nu ştia nimic de această manifestare, cu toate că, potrivit acestuia, evenimentul ar fi avut nevoie de avizul instituţiei pe care o reprezintă. “Evenimentele care intră în sfera culturalului le aflu şi eu. Dar nu ştiam de această manifestare. Poate a fost organizată de vreun partid politic, iar în acest caz nu au nevoie de avizul nostru”, a declarat George Vulturescu. Doar că manifestarea a avut caracter non-politic, după cum a recunoscut şi primarul comunei Berveni, Kiss Zoltan. Întrebat dacă nu era cazul să se intervină, George Vulturescu a precizat că Direcția Națională pentru Cultură și Patrimoniu Național este competentă, în special, în cazul manifestărilor care au loc pe lângă monumentele istorice. Chestionat vizavi de invocarea criminalului de război Wass Albert în cadrul evenimentului de la Berveni, George Vulturescu a punctat scurt şi sec: “Este un subiect sensibil!”. Ce-i drept, un subiect tot mai sensibil.
    Contactat telefonic, primarul comunei Berveni, Kiss Zoltan, a precizat că nu ştia că organizatorii fac apologia unui criminal de război. Pe cale de consecinţă, nu l-a împiedicat nimic să iniţieze un proiect de hotărâre prin care să li se aloce celor de la “Pro Villa Berve” suma de 1.500 de lei.

    Jandarmeria n-a văzut nimic dubios
    Prezenţi la eveniment, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare nu au observat nimic dubios. “Potrivit Legii 60 /1991 privind organizarea si desfăşurarea adunărilor publice, Jandarmeria asigură măsuri de ordine şi siguranţă publică la locul desfăşurării unor adunări publice declarate în prealabil, confom prevederilor legale. Jandarmeria Satu Mare a fost solicitată să asigure măsuri de ordine şi siguranţă publică la Târgul meşteşugarilor de la Berveni. Fiind o manifestare avizată în prealabil de Primărie, Jandarmeria Satu Mare a asigurat printr-un echipaj desfăşurarea acestui eveniment. Pe parcursul desfăşurării evenimentului nu au fost semnalate incidente cu privire la ordinea şi siguranţa participanţilor la acest eveniment sau a localnicilor”, se arată în sursa citată.

    wass02

    Wass Albert, un criminal omniprezent
    Spectacolele dedicate şi închinate criminalului de război Wass Albert nu mai contenesc să apară. De exemplu, la sfârşitul anului 2009, mai exact în luna octombrie, Asociaţia “Podul” din Satu Mare, în colaborare cu Teatrul de Cameră ‘Udvari’ din Voivodina, au organizat turneul “Partium”, care au inclus o serie de spectacole după operele lui Wass Albert. Lucru şi mai grav, după scrierile aceluiaşi autor s-a pus în scenă un spectacol pentru copii, atât la Satu Mare cât şi la Carei. Dacă şi la acea dată în judeţul Satu Mare autorităţile nu s-au autosesizat, în alte judeţe, printre care Mureş sau Cluj, s-a lăsat cu plângeri penale. Asta, deoarece piesele puse în scenă la Carei şi Satu Mare încalcă flagrant Ordonanţa 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Ori, Wass Albert a fost condamnat la moarte în lipsă, printr-o hotărâre din 1946 a Tribunalului Poporului din Cluj-Napoca, fiind acuzat că în timpul celui de-al doilea război mondial a instigat armata ungară la crime împotriva românilor.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE