Prietenul senatorului nimănui Marian Valer, şi anume comisarul şef Chiş Radu Vasile, a fost îndepărtat din funcţia de comandant al Poliţiei Carei, imputându-i-se mai multe fapte de natură penală, surse judiciare susţinând că vor urma şi alţii. Comisarul şef Chiş Radu Vasile a fost detaşat taman la Poliţia Şimleu Silvaniei. Motivele sunt multiple, susţin surse judiciare, dar cel mai important rămâne delapidarea. Potrivit Dicţionarului Explicativ al limbii române (DEX), delapidarea reprezintă infracţiunea care constă în însuşirea, folosirea sau traficarea de către un angajat, în interesul său sau al altei persoane, a unor sume de bani sau a altor bunuri aflate în gestiunea sau în administrarea sa, respectiv sustragere de bani sau bunuri din avutul statului. Or, tocmai de acest lucru este acuzat comisarul şef Chiş Radu Vasile. Mai exact, a înşelat lunar statul român cu sute de euro, reprezentând cuantumul unor chirii fictive, sume pe care le-a şi încasat. Colac peste pupăză, la toate acestea se mai adaugă şi mita de 100.000 de lei, sumă pe care apropiaţi de-ai săi ar fi strâns-o pentru a o înmâna senatorului Marian Valer în vederea promovării comisarului şef Chiş Radu Vasile în funcţia de şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare.
IJP, zgârcit în explicaţii
Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare s-a dovedit destul de zgârcit în explicaţii, rezumându-se doar la un simplu comunicat de presă. “Începând cu data de 26 iulie 2013, comisarul şef CHIŞ RADU VASILE se detaşează, din funcţia de şef al Poliţiei Municipiului Carei, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj”, se arată în sursa citată. Neoficial însă am aflat că acesta a fost detaşat în cadrul Poliţiei Şimleu Silvaniei, în primă fază pentru şase luni.
Din surse bine informate am aflat că fostului şef al Poliţiei municipiului Carei i se impută o delapidare de toată frumuseţea. “Radu Chiş locuieşte în oraşul Tăşnad şi face naveta zilnic spre casă, bineînţeles că pe barba altora îşi face plinul la maşină. Cu toate astea, el şi-a decontat lunar o chirie de 400 de euro pentru un apartament din municipiul Carei. Apartamentul îi aparţine unui fost poliţist, pe numele său Nelu Stănean, care a decedat de mai bine de o jumătate de an. Radu Chiş şi-a băgat în buzunar în fiecare lună suma respectivă. De aici i se trage şi mutarea sa. Normal că mai sunt şi alte infracţiuni. Ne miră că Radu Chiş a scăpat până acum, deşi aceste fapte erau cunoscute de mai multă vreme de serviciile de informaţii şi protecţie internă şi de alte structuri de luptă anticorupţie”, ne-au relatat, cu subiect şi predicat, surse bine informate.
Două decenii de şmenuri
Conform aceloraşi surse, Chiş Radu Vasile ar fi dat mai multe tunuri imobiliare pe acelaşi model, doar că de fiecare dată a avut protectori sus-puşi. “Prin anul 1992 fostul şef al Poliţiei Tăşnad, Ioan Domuţa, l-a adus pe Radu Chiş de la Livada, acolo unde era şef de post, cu toate că a fost avertizat că acesta nu prezintă încredere, având un caracter cel puţin duplicitar. A primit şi o garsonieră de serviciu de la fostul primar Valentin Şuta, unde s-a mutat cu familia. După ce s-a construit un nou bloc, în care o scară întreagă a fost rezervată pentru Poliţie şi Jandarmerie, Radu Chiş a primit şi aici un apartament. Între timp şi-a cumpărat garsoniera. După câţiva ani şi-a cumpărat şi o casă în Tăşnad, pe strada Teiului, la nr.10, şi a făcut tot felul de presiuni pe la Primăria Tăşnad pentru a i se considera casă de vacanţă, cu toate că este o casă de locuit în toată regula. După ce a divorţat, soţia lui a rămas în casă, iar el, împreună cu noua lui prietenă, s-au mutat în apartamentul de serviciu, pe care a încercat să îl cumpere, judecându-se cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Satu Mare în acest sens. În anul 2011 a câştigat la Curtea de Apel Oradea, dar numai printr-un fals grosolan. Există indicii că a obţinut în fals o declaraţie notarială prin care dovedea că nu a mai deţinut niciun imobil în ultimii 20 de ani, astfel încât şi-a cumpărat apartamentul de serviciu din Tăşnad. Între timp, garsoniera primită la începutul anilor 90 a vândut-o, iar casa, tot printr-un tertip notarial, a trecut-o pe numele cumnatului său, astfel încât să nu apară că ar fi avut vreun imobil în proprietate. Ca mai apoi să aflăm că a solicitat şi obţinut şi o chirie de 1.400-1.500 de lei în fiecare lună pentru un apartament în Carei, cu toate că făcea naveta şi locuia în Tăşnad”, ne-au relatat aceleaşi surse. De altfel, majoritatea informaţiilor expuse mai sus se află şi în mai multe sesizări făcute către serviciile de informaţii şi protecţie internă sau către alte structuri de luptă anticorupţie.
Un alt caz, o altă bubă
Reamintim faptul că în data de 3 iunie a apărut în cotidianul Gazeta de Nord-Vest ancheta cu titlul “Mită de 100.000 lei umflată de senatorul Marian”, în care se arăta cum senatorul independent Marian Valer ar fi perceput şi ar fi încasat o mită de 100.000 de lei pentru a interveni în vederea numirii şefului Poliţiei Carei, comisarul şef Radu Chiş, în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare. Potrivit articolului apărut în Gazeta de Nord-Vest, “Un distins domn din municipiul Carei, pe numele său Victor Micle, prinzându-se amarnic de capul de pe umeri, s-a plâns unor apropiaţi că nu mai poate face faţă nenumăratelor pretenţii financiare şi materiale ale senatorului Marian Valer şi ale şefului Poliţiei municipiului Carei, comisarul şef Radu Chiş. Pe lângă numeroasele chiolhanuri organizate de ani de zile la via sa şi pe buzunarul său, omul de afaceri careian s-a destăinuit că a ajuns să fie obligat să strângă bani pentru o mită cât se poate de babană, pentru ca Radu Chiş să ajungă şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare. Mita de 100.000 de lei s-a dat, senatorul s-a conformat, comisarul şef Constantin Taloş a fost atacat, dar acesta a rezistat. În schimb, alesul neamului a clacat şi a deraiat înainte să apuce să-l înscăuneze pe comisarul şef Chiş în funcţia dorită şi demult ochită”.
În acelaşi articol este descris modul în care omul de afaceri Victor Micle din Carei s-a văzut obligat de senatorul Marian Valer şi protejatul său în uniformă, Radu Chiş, să apeleze la oameni de afaceri locali pentru a face o chetă rapidă pentru mită. Era vorba de nici mai mult nici mai puţin de 100.000 lei, sumă solicitată de senator pentru ca Radu Chiş să fie numit în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare. Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) Satu Mare s-a autosesizat în urma apariţiei articolului în paginile Gazetei de Nord-Vest.