More



    Un partid pentru liniștea lui Traian Băsescu

    S-a înființat Partidul Mișcarea Populară. Se vrea a fi de dreapta. Dar mai există PDL, Forța Civică, PNTCD, Fundația Mișcarea Populară și altele care se revendică a fi pe zona de dreapta a eșichierului politic. Nu trebuie uitat , în ecuatie, PNL-ul, care deși în alianță cu PSD, staționează tot pe dreapta. Drept urmare, aglomerație pe această bandă . Mai multe partide au încercat la alegerile parlamentare de anul trecut să se înghesuie în Alianța România Dreaptă și au dat-o în bară. Acum se apropie europarlamentarele și vor să prindă un loc la lojă. Traian Băsescu, în disperare de cauză, caută un refugiu după încheierea mandatului său și așa a peticit un așa zis partid, care să se lanseze la apă odată cu scutinul pentru Parlamentul European. El a încercat anul trecut să încalece PDL, dar nu i-a ieșit, Blaga dandu-i peste cap toate planurile. A văzut cât de lamentabil a eșuat proiectul lui Mihai Răzvan Ungureanu, (Forța Civică), așa că încearcă să impună pe scena politică un alt partid. Orgoliul și sentmentul de autosuficiență l-a determinat pe Băsescu să creeze o structură de partid bazată aproape exclusiv pe imaginea lui de mare învingător și pe unele marionate, ușor dirijabile și bine controlabile. Pentru că nu a mai avut încredere chiar în politicienii lui foarte apropiați din PDL ( Elena Udrea, Cristian Preda și Monica Macovei), el și-a creat o structură formata din consilierii lui de la Cotroceni.

    Mai întâi, în fundația Mișcarea Populară nu a intrat picior de pedelist, apoi, în partidul nou înființat, Băsescu nu a avut încredere să-l urce in funcția de președinte decât pe deputatul Eugen Tomac (fost consilier prezidenţial), o coadă de topor a șefului statului. Nimeni nu reacționează mai bine decât Tomac la ordinele primite de la Cotroceni. Nici măcar Teodor Baconschi sau Adrian Papahagi, care sunt și ei pe undeva, prin conducerea acestui partid. Tomac este un tânăr extrem de docil, promovat exclusiv de președinte, care a ocupat funcții publice doar în urma numirilor sau voinței venite de la Palatul Cotroceni( consilier prezidențial, secretar de stat la MAE, deputat). Tomac este legat ombilical de președinte, un apendice bine prins în “organul” prezidențial. Numai așa putem înțelege cum un tânăr de 30 de ani, provenit din Sudul Basarabiei (Ucraina) poate accede într-o asemenea funcție, deși este un novice în materie de politică românească. Acest lucru în timp ce oameni versați, cum ar fi Elena Udrea, Monica Macovei sau Cristian Preda, în conflict deschis cu actuala conducere a PDL, au fost lăsați pe afară, deși toată lumea se aștepta ca aceștia să conducă noul partid prezidenţial. Numai Tomac poate pastră locul bine încălzit pentru revenirea în politică a lui Traian Băsescu, la finalul mandatului său prezidențial.

    Marius Oproiu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE