Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj invită toţi cetăţenii la manifestările prilejuite de Ziua Imnului Naţional al României, eveniment care va fi marcat, luni 29 iulie, începând cu orele 10.00, în Piaţa 1 Decembrie 1918 – pe platoul central.
La eveniment vor lua parte şi autorităţile publice locale, iar în programul dedicat ”Zilei Imnului Naţional” vor fi incluse un ceremonial militar, urmat de unul religios, alocuţiuni ale autorităţilor, precum şi o scurtă prezentare a semnificaţiei Imnului Naţional al României. Ziua de 29 iulie a fost desemnată în anul 1998 ”Ziua Imnului Naţional – Deşteaptă-te Române”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.