Fără Zsiga, Bujor şi Gavrilescu la Vâlcea?

Olimpia pleacă spre Rm. Vîlcea în această dimineaţă, destul de devreme, la ora 8.00. Ce-i drept distanţa este una considerabilă, aşa că delegaţia sătmăreană va avea de parcurs un drum lung. Însă nu doar acest lucru constituie o problemă pentru echipa sătmăreană. Din păcate, mai mulţi jucători de bază vor rămâne acasă din motive obiective. Este vorba despre Bujor, Zsiga și Gavrilescu, absențe care ar putea cântări greu în economia meciului. Bujor are mâna în gips și este în continuare indisponibil, însă se pare că luni va renunţa la gips şi se va alătura echipei, al doilea, Zsiga are probleme digestive în timp ce Gavrilescu, cel mai bun jucător din teren în meciul cu FC Bihor, a suferit o contractură musculară și nu poate juca sâmbătă. Tot din motive de sănătate, pe lista celor care nu au fost reținuți în lot se mai află Moș, Roatiș și Cipri Prodan. Jucătorii sătmăreni vor ajunge la Vâlcea spre seară, dar nu vor avea programat niciun antrenament pentru joi. Ei au programată o ședință pentru vineri dimineață pe un teren din oraș. Urmează apoi meciul de sâmbătă după care delegația sătmăreană se va întoarce acasă. În clasament, Olimpia ocupă locul patru, cu 13 puncte, iar echipa din Rm. Vâlcea ocupă locul şase, cu 12 puncte. Astfel, se anunţă un joc mai mult decât interesant. În continuare vă prezentăm lotul care se va deplasa la Vâlcea: Șuta, Miron și Anca – portari, Munteanu, Bălău, Ene, Iuhas, Villand, Molnar, Swarckopf, Micaș, Hanus, Dragoș, Feier, Lemac, Sabău, Mureșan, Kinczel, Marinaș, Roghină – jucători de câmp.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

MOBILIZARE. ÎMPREUNĂ PENTRU MEDICII SĂTMĂRENI, ÎMPREUNĂ PENTRU VIAȚĂ

Membri Asociației Uniți pentru Satu Mare s-au mobilizat exemplar și până acum au reușit să adune fonduri pentru a ajuta medicii sătmăreni aflați în...

OFICIAL. Cadre Medicale de la AMBULANȚĂ, în IZOLARE. S-a intervenit la un CAZ SUSPECT de COVID-19

Mai multe cadre medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare sunt, de ieri dimineață, în izolare la domiciliu. Informația a fost confirmată...

DOTĂRI. Echipamente MEDICALE de aproape 1,25 MILIOANE lei pentru SPITALELE din Satu Mare

  Echipamentele instituțiilor de sănătate ale Județului Satu Mare sunt completate cu aparaturi medicale indispensabile tratamentului pacienților infectați cu virusul COVID-19! Valoarea totală a investiției...

OPINIE DE GAZETAR. DUMITRU ȚIMERMAN. Ajutoarele umanitare și Ideile generoase luptă  împotriva noului coronavirus

Starea de necesitate provocată de coronavirus a reușit să unească românii de pretutindeni sub cupola altruismului ( altruism : Dispoziția de a acționa dezinteresat,...

ANUNȚ IMPORTANT cu privire la TAXELE și IMPOZITELE locale

Primăria Municipiului Satu Mare informează sătmărenii despre faptul că toate serviciile de plată a taxelor și impozitelor locale sunt disponibile numai online. Pentru protejarea...