În urmă cu ceva vreme, Castorul s-a luat de Tilicarul, pe care l-a acuzat că a defrişat tot copacul ce în oşenime în cale i-a picat. Lumea s-a tot întrebat ce naiba a avut rozătorul retardat cu bietul Tilicarul. Probabil că s-a supărat ca prostul pe sat pentru că defrişătorul l-a refuzat. O fi cerut şi el nişte lemne de ros, ca să-şi menţină în gură deformata dantură. Nu de alta, dar un asemenea rozător ţine mult la imaginea sa de delator. Dantura l-a făcut remarcat, dar ischemia l-a făcut un amărât de ratat. Sau poate că fiinţei rozătoare i-au trebuit nişte lemne ca să-şi înlocuiască aracii furaţi de farfuriile zburătoare. Aracii din via părintească, furaţi din pădurea învecinată. Nu este exclus ca incisivul Castorel, slab dotat şi cam tembel, să-şi fi dorit lemne pentru o cabană babană, la margine de codru des, ştiind că niciodată în viaţă nu va mai fi ales. Ar fi o cale onorabilă pentru Castorul ratat să iasă din rahatul în care până-n gât s-a afundat. Dacă vreodată va reuşi să se elibereze dintre căcăreze îl îndemnăm pe acest rozător nebun să nu se zgârcească deloc la săpun. De asemenea, să nu se zgârcească nici la apă. Însă să o ia mai moale cu apa de foc, căci nu-i foloseşte absolut deloc.
