More


    Ionuţ Dănilă, pus pe liber de la Oar

    =

    Derby-ul Someşul Oar-Schwaben Cămin, pierdut sâmbătă de gazde cu 2-3, nu a rămas fără repercusiuni referitoare la deciziile luate asupra unor jucători de la Oar. Astfel, managerul echipei, Zsolt Maiorciac, ne-a precizat faptul că atacantul venit de la Olimpia Satu Mare, Ionuţ Dănilă, a fost dat afară de la echipă. Nu ştim exact care a fost motivul acestei măsuri. „Astăzi vom avea o şedinţă cu staff-ul tehnic, vom analiza meciul de sâmbătă, vom vedea unde s-a greşit. În vizor se mai află şi alţi jucători, însă deocamdată nu pot să spun mai multe“, ne-a spus Maiorciac. Vă reamintim că din lotul echipei din Oar fac parte opt jucători care în trecut sau până nu demult au evoluat la Olimpia. Aici îi amintim pe Dănilă, Tripon, Puţi, Glodean, Silaghi, Cădar, Curtean sau Alexandru Botoş, care este acum antrenor-jucător la echipă. Am mai aflat că stadionul Someşul din Satu Mare, unde Oarul îşi dispută meciurile de pe teren propriu, urmează să fie reabilitat, pentru a oferi condiţii mai bune de antrenamente, dar şi pentru meciurile din campionat.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img