More
    spot_img

    Lui Chiricheş i-a venit masca şi e apt pentru Grecia

    1uhorwja

    Vlad Chiricheş s-a accidentat destul de serios la ultima partidă jucată pentru Tottenham în Premier League. Fundaşul naţionalei a ratat partida tur de baraj cu Grecia, însă este pregătit să intre în meciul de pe Arena Naţională.

    Chiricheş a primit masca protectoare şi poate evolua în confruntarea decisivă pentru calificarea la Campionatul Mondial. Piţurcă a mai primit o veste bună: Tătăruşanu este şi el pregătit să intre din primul minut, portarul trecând peste problemele medicale.

    “E bine că pot juca. Miercuri când mă întorc la echipă, mă voi opera. Trebuie să depăşim emoţiile pentru că suntem în faţa unui moment important. Grecii s-au dovedit foarte puternici, rezultatul prezintă realitatea. Cred că la Bucureşti cu ajutorul fanilor, putem să întoarcem scorul. Sperăm să remediem deficienţele noastre de la fazele fixe, să nu primim gol şi să marcăm. Mitroglou a reuşit din două faze care nu anunţau mai nimic, să încrie. Înseamnă că este un atacant bun. Sper să îmi fac treaba cât mai bine în apărare.” a spus Chiricheş.

    În altă ordine de idei, la antrenamentul de astăzi selecţionerul i-a pus pe jucători să exerseze şi loviturile de departajare fapt ce relevă că Piţurcă este pregătit pentru orice scenariu la meciul retur.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE