Prima ediție a turneului “Toamna șahistă sătmăreană” începe astăzi şi se încheie pe 1 decembrie, în sala Taberelor Școlare din Satu Mare. Vor fi două turnee, primul este un open general pentru jucători legitimați şi se va desfășura pe durata a 7 runde, după sistemul elvețian. Competiţia va începe azi, de la ora 16.30. În prima zi avem două runde, sâmbătă trei, iar duminică două. Fondul total de premiere este de 900 de lei şi se vor acorda premii primilor 5 clasați. Turneul B este dedicat șahiștilor până la 12 ani. Din totalul de 7, prima rundă este programată pentru sâmbătă de la ora 10.00. Se vor oferi medalii, diplome, cupe pe categorii de vârstă. Așadar, sătmărenii sunt invitați într-un număr cât mai mare să participe la această manifestare sportivă. Pentru informații suplimentare I.O. FIDE Ciprian Muntean, telefon: 0744.868.688, 0724.497.926, email ciprimuntean@yahoo.com.