Ieri (n.r. vineri), la sala de sport a LPS a avut loc tradiţionala conferinţă de presă, care precede meciul din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de baschet, dintre CSM Satu Mare şi CSU Alba Iulia. Au fost prezenţi preşedintele secţiei Florin Mureşan şi antrenorul Petru Eleş.
Nu a participat nici o jucătoare, pentru că fetele nu s-au antrenat de ieri dimineaţă, fiind lăsate libere, după o săptămână încărcată. Astfel, antrenorul Petru Eleş, care în sezonul trecut a fost managerul oaspetelor de astăzi, a spus că „ne aşteaptă un meci foarte greu. Pornim cu şansa a doua, CSU Alba Iulia având una dintre cele mai bune echipe din acest sezon. Am pregătit foarte bine acest joc, suntem conştienţi de valoarea adversarelor, dar am pregătit câteva surprize. Toate fetele sunt apte din punct de vedere medical, aşa că voi putea folosi cea mai bună garnitură”. De cealaltă parte, Florin Mureşan a subliniat valoarea celor de la CSU. „Două dintre cele mai bune jucătoare ale CSM-ului, din trecut, Whittington şi Părău se află în lotul echipei din Alba Iulia, ceea ce spune mult de valoarea individuală a fiecărei jucătoare.“
La finalul conferinţei, ziariştii au avut parte de o surpriză dulce din partea celor doi oficiali, fiecare redactor sau cameraman primind în dar câte un Moş Nicolae de ciocolată.
Partida dintre CSM Satu Mare şi CSU Alba Iulia se joacă în această seară, de la ora 18.00, la sala nouă a LPS. Arbitrii acestei întâlniri sunt Amalia Marchiş şi Istvan Bertalan, ambii din Cluj Napoca, în timp ce comisar FRB a fost desemnat Radu Bucerzan din Timişoara. Până acum CSM Satu Mare a înregistrat şase victorii, cu Tg. Mureş, Oradea, Cluj, Braşov, Craiova şi Timişoara şi patru înfrângeri, cu Târgovişte, Alexandria, Sfântu Gheorghe şi Galaţi. De cealaltă parte, Alba Iulia a obţinut nouă victorii şi o singură înfrângere cu ICIM Arad.
După ce au suferit al doilea eşec în cupele europene, la Viena, cu Flying Fox, echipa de baschet de la Alba Iulia a trecut prin clipe de coşmar. Formaţia a fost nevoită să aştepte peste şapte ore la vama maghiară, la Urziceni, din cauza unor probleme cu actele americancelor, Tiffany Brown, Chadijah Whittington, Chastity Reed şi Breanna Salley. Astfel, de ieri dimineaţă, delegaţia albaiuliană a rămas în Ungaria, aşteptând să intre în ţară. În cele din urmă echipa a reuşit să intre prin vama Borş, după care a înnoptat la Oradea, urmând să pornească spre Satu Mare în această dimineaţă.