Filieră de contrabandă de aur, cu ramificaţii la Satu Mare

bijuterii

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Gărzii de Coastă, au procedat ieri la efectuarea unui număr de 225 percheziţii domiciliare pe raza mai multor judeţe din România, în cadrul unei acţiuni care vizează destructurarea unei grupări infracţionale organizate, formată din 91 de persoane, specializată în săvârşirea de infracţiuni de contrabandă şi comercializare pe teritoriul României a produselor supuse marcării, fără a fi marcate. În judeţul Satu Mare au fost efectuate percheziţii la patru magazine de bijuteri, ne-au declarat surse judiciare.

Grupare condusă de un turc
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia au început luni urmărirea penală faţă de un număr de 91 de învinuiţi, în cauză existând suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2013, pe raza judeţului Constanţa s-a constituit o grupare infracţională organizată, structurată pe două paliere, având ca scop săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă cu bijuterii din aur aduse din Turcia. Această grupare a fost constituită la iniţiativa învinuitului B.S, cetăţean turc, care deţinea o firmă de transport internaţional de persoane, cu autocare, atât pe ruta Turcia-România cât şi pe alte rute internaţionale.
Necesitatea constituirii acestei grupări a rezultat din intenţia infracţională a unor mari vânzători de bijuterii din aur, din România şi Europa, de a primi fără a fi supuse unui regim vamal (taxe vamale şi accize), dar mai ales neevidenţiate şi nedeclarate către autorităţile fiscale ale statului, în vederea creării posibilităţii comercializării lor „la negru”, cantităţi foarte mari de bijuterii din aur, care erau astfel nedeclarate şi vândute ulterior neînregistrat, respectiv nefiscalizat (fără TVA şi impozit pe profit), prin magazinele deţinute de mai multe societăţi comerciale din România şi alte ţări din Europa.

Peste 60 kg de bijuterii confiscate
Activitatea infracţională a grupării infracţionale organizate se realiza pe două paliere. Astfel, bijuteriile erau aduse din Turcia cu autocarele firmei aparţinând învinuitului B.S, pe bază de comandă făcută de diferiţi bijutieri către membrii grupării sau direct în Turcia. După introducerea în ţară, bijuteriile erau depozitate/ascunse în spaţii special amenajate pentru disimulare, ulterior fiind distribuite unor cărăuşi, care folosindu-se de mai multe autoturisme special modificate în ceea ce priveşte constituirea unor spaţii disimulate, le transportau în România, Bulgaria, Polonia, Ucraina, Serbia, Ungaria, Austria, Germania, Italia şi Macedonia, către diferite magazine de bijuterii şi colectau sumele de bani aferente comenzilor.
Totodată, membrii grupării infracţionale desfăşurau şi o activitate inversă, de colectare a bijuteriilor declasate şi de transport în Turcia, la schimb pentru bijuterii noi sau contra cost iar în urma topirii lor erau folosite în procesul de producţie de către bijutierii turci. Această activitate era derulată, de asemenea, nu numai pe teritoriul României, ci şi pe teritoriul altor state (Serbia, Polonia, Ucraina, Austria, Italia, Ungaria, Germania ş.a.). Până ieri la amiază au fost ridicate aproximativ 60 kg bijuterii din aur. Cea mai mare cantitate identificată la un transport intern a fost de aproximativ 20 kg.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Alba au fost duse în vederea audierii un număr de 100 persoane. Suportul de specialitate a fost asigurat de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

Szasz Lorand

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Castrul Roman Porolissum – principalul obiectiv turistic din judeţul Sălaj, locul unde istoria este palpabilă

Fortificația militară a fost construită în anul 106, la ordinul împăratului roman Traian, pentru a apăra principala trecere dinspre Munții Meseş (în prezent Munții...

Filiala ANTON DAVIDESCU a UZPR Satu Mare este una dintre cele mai puternice din țară

Filiala ANTON DAVIDESCU a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) Satu Mare a fost înființată în 13 februarie 2020, în „Sala Multimedia” a Bibliotecii...

AROGANȚĂ. Șeful de cancelarie al PREFECTULUI, Adrian Cozma, CĂLARE pe BANII sătmărenilor!

Acesta își folosește influența și își face  plăcerile și își întreține hobby-urile din bani publici Iată cum unii locuitori ai județului trăiesc la limita subzistenței,alții...

Omul de afaceri Crișan Mihai și foști polițiști Boșca Vlad și Felician Jurj achitați 

Curtea de apel Oradea a dat soluția definitivă în dosarul 2727/111/2016 în care omul de afaceri Crișan Mihai era acuzat de DNA de infracțiunea...

Bărbat CONDAMNAT la pedeapsa cu închisoarea IDENTIFICAT

  Poliţiştii au identificat un bărbat, de 40 de ani, care deținea un mandat de executare a pedepsei închisorii. Ieri, 1 iulie, poliţiştii din cadrul Poliției...