Seară magică la Gala Royal Dance 2013

royal-dans

Seară de vis pentru iubitorii dansului din Satu Mare… Gala Royal Dance Club din acest an a reușit să umple pînă la refuz joi sala Casei de Cultură a Sindicatelor.

Perechile premiate , 23 la număr, și invitații de onoare, campionii României, Mirona Gliga- Roman Ciflicli, au oferit un nou spectacol de ținută cu momente deosebite de grație, frumusețe, ritm și eleganță…

”A fost un an foarte bun pentru noi. Contăm deja şi la nivel de campionat naţional şi am avut rezultate foarte bune şi pe plan internaţional. De la an la an creştem în valoare şi asta nu poate decît să ne bucure. Apoi se vede o creștere în valoare a sportivilor noștri iar numărul mare de premii acordate la această gală spune totul”, ne-a declarat antrenorul Ovidiu Ignat, cel care alături de Otto Varga, Cristian Codrea și Marius Iepure se ocupă de pregătirea dansatorilor.

” Vreau să le mulțumim părinților și sponsorilor pentru ajutor și celor de la Școala de Arte cu care colaborăm foarte bine”, a mai punctat Ovi Ignat.

Surpriza serii a reprezentat-o cu siguranţă prezenţa pe scenă a campionilor României la latino, Mirona Gliga- Roman Ciflicli, locul 19 în clasamentul mondial!

” A fost o onoare sâ-i avem la Satu Mare şi le mulţumim că au acceptat invitaţia noastră. Cred că pentru Mirona a fost şi un moment deosebit, dacă bine îmi aduc aminte ea a participat pe cînd avea 8 ani la Cupa Royal chiar pe această scenă“ a punctat Ovidiu Ignat.
De remarcat evoluția din deschiderea spectacolului a celor mai mici dansatori de la Royal și costumația deosebită pe care au avut-o pentru acest show.

Iată perechile premiate de Adrian Ștef – președintele Consiliului Județean, viceprimarul Marcela Papici, consilierii municipali Manuaela Rozgoz, Maskulik Csaba, Mircea Deac-managerul Școlii de Arte și Ludovic Gyure-directorul Casei de Cultură a Sindicatelor: Opre Mihnea-Chereji Iulia, Koskocsk Raul-Pop Valentina, Pandi Alex-RomanBianca, Luca Medieşan- Ioana Lazăr,Horvath Mark-Ruba Antonia, Ocian Laurenţiu- Iager Oana, Cordea Patrick- Ştef Astrid, Loga Andrei-Mateş Andra, Sabău Tudor- Catona Maya, Borota Mark- Bicsi Hanna, Mariţa Ciprian- Bumba Oana, Ignat Eduard-Nyiki Nadia, Maskulik David-Roatiş Iris, Ştef Armand-Botiş Larisa, Olah Raul-Simion Amalia, Nagy Alex-Roman Bianca, David Decsei-Dan Anamaria, Botiş Călin-Ştefanca Roxana, Tokes Alexandru –Oana Bumba, Coşarcă Denis-Torja Cerasela, Sollosi Thomas- Jurcuţ Luiza, Burciu Răzvan- Varga Diana, Moga Raul- Săvianu Silvia.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Ioana Bran: ”Am votat pentru amânarea a plății utilităților – apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV”

Deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, fost ministru al Tineretului și Sportului, a lucrat intens în aceste zile în comisii și ieri în...

REALITATE. A fost JALE ieri. 19 DECEDAȚI confirmați cu COVID-19 într-o singură zi

Ieri a fost o zi neagră pentru România, fiind consemnați 19 persoane decedate dintre cele infectate cu COVID-19. Din fericire, niciuna dintre aceste persoane...

O nouă veste TRISTĂ în fotbalul sătmărean! Fostul portar și arbitru, FIRI CÂMPAN s-a stins la doar 50 de ani!

  Veștile triste par că nu se mai opresc în această săptămână, în fotbalul sătmărean. Mai întâi l-am pierdut pe fostul atacant  din anii 70-80...

Continuă dotarea spitalelor din județ! Container destinat suspecților de Coronavirus la Spitalul din Negrești Oaș!

Consiliul Județean continuă dotarea spitalelor din județul Satu Mare, pentru o bună funcționare pe perioada stării de urgență. Astăzi, în curtea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a...

Marcel Ciolacu lansează un APEL către toți ROMÂNII: ”Un produs românesc CUMPĂRAT = un loc de muncă SALVAT!”

  Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un apel către toți românii ca în actualul context actual și cel care va urma să încerce să...