More



    Handbaliştii revin la antrenamente

    După o mini-vacanţă, handbaliştii de la CSM Satu Mare, care a terminat turul pe locul cinci, revin în sala LPS. Astăzi, de la ora 10.00, are loc reunirea lotului şi totodată primul antrenament din acest an. Cei 17 jucători pregătiţi de antrenorul Nicolae Istrate vor efectua două antrenamente pe zi în decursul acestei săptămâni, sâmbătă şi duminică câte unul. Cel mai probabil vor reveni Ciaca, inter dreapta, şi Mureşan, inter stânga, doi jucători care au lipsit mult în turul de campionat. Se pare că fostul jucător al CSM-ului, Janos Olah, care şi-a reziliat contractul cu Minaur Baia Mare, ar dori să revină în lotul grupării sătmărene. În funcţie de buget şi dacă şefii clubului vor ajunge la un acord, îl vom putea vedea pe teren din retur pe Olah. Timpul de pregătire nu este unul foarte lung, pentru că pe 26 şi 30 ianuarie, CSM primeşte vizita Extremului din Baia Mare, respectiv a celor de la CSS Sighişoara.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE