More

    Luke Shaw ar putea deveni cel mai scump fundaş lateral din istorie

    9

    Manchester City ar putea doborî recordul în ceea ce priveşte suma de transfer oferită pentru un fundaş lateral. În acest moment, Dani Alves este cel mai scump fundaş lateral din istorie.

    “Cetăţenii” pregătesc o mutare importantă până la sfârşitul lunii în curs, atunci când se va încheia perioada de transferuri în majoritatea campionatelor europene. COnform celor de la Daily Mail, City vrea să-l cumpere pe Luke Shaw (18 ani), fundaşul stânga al celor  de la Southampton, şi sunt gata să ofere nu mai puţin de 37,5 milioane de euro pentru cel ce este considerat urmaşul lui Ashley Cole în naţionala Angliei.

    Dacă transferul se va concretiza, puştiul “Sfinţilor” ar putea deveni cel mai scump fundaş lateral din istorie. Shaw l-ar putea astfel detrona pe Dani Alves, pentru care Barcelona a plătit Sevillei 36,5 milioane de euro în 2009.

    City urmăreşte prin acest transfer să rezolve mai multe probleme. În primul rând Shaw este privit ca o soluţie pe termen lung pentru postul de fundaş stânga şi i-ar permite astfel lui Kolarov să se întoarcă în Italia, mutare pe care sârbul şi-o doreşte. Totodată, prin aducerea puştiului lui Southampton, City ar avea mai puţine bătăi de cap atunci când va trebui să realizeze lista cu opt jucători crescuţi în Anglia necesară pentru participarea în Premier League.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE