Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor, la Zalău

Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor, la Zalău
Pentru a marca 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, în municipiul Zalău vor fi organizate o serie de manifestări la care sunt aşteptaţi să participe toţi zălăuanii, indiferent de vârstă. Manifestările dedicate Unirii vor debuta joi, 23 ianuarie 2014, începând cu ora 15.00, la Casa Armatei din Zalău, cu simpozionul - ”155 de ani de la Unirea Principatelor Române”.
Activităţile vor continua vineri, 24 ianuarie, de la ora 11.00, la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, cu inaugurarea unei expoziţii de artă populară sălăjeană şi de la ora 11.30 pe platoul administrativ din centrul oraşului cu un ceremonial militar şi religios, unde Fanfara ”Promenada” a Primăriei Zalău va susține un spectacol.
De la ora 17.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău va avea loc un spectacol muzical-coregrafic, intitulat ”Hai să dăm mână cu mână”, după care, în jurul orelor 19.30, va avea loc o retragere cu torţe a militarilor din unitățile din Zalău.
Activităţile dedicate Unirii vor continua duminică, 26 ianuarie, de la ora 12.00, la Căminul Cultural din localitatea Iaz, comuna Plopiş, cu un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric ”Meseşul”.
Manifestările sunt organizate de Instituţia Prefectului Județului Sălaj, în colaborare cu Primăria Municipiului Zalău, Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Direcţia Judeţenă a Arhivelor Sălaj, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sălaj, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Sălaj, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj şi a structurilor judeţene ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne.

Iulian Duma

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand