Lucrătorii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Satu Mare continuă acţiunile pentru combaterea activităţii infracţionale de pe raza judeţului Satu Mare. Aceste acţiuni reprezintă o prioritate pentru oamenii legii. Activităţile se fructifică în rezultate cum ar fi captura a 4.500 litri alcool dublu rafinat.
Astfel, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică în colaborare cu cei din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale l-au identificat în flagrant pe raza municipiului Satu Mare pe Petru H., în vârstă de 25 de ani, care transporta alcool cu o autoutilitară marca Mercedes. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că Petru H. deţinea şi transporta cu o autoutilitară cantitatea de aproximativ 4.200 litri de alcool. Tânărul a fost condus la unitatea de Poliţie unde a fost preluat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor.
În urma investigaţiilor efectuate, aceştia au stabilit că în parcarea magazinului Auchan, situată pe strada Careiului din municipiul Satu Mare, tânărul mai deţine 300 l alcool, care se află într-o altă autoutilitară parcată. Pentru întreaga cantitate acesta nu a putut dovedi provenienţa, iar recipienţii în care se aflau cantităţile de alcool nu erau marcaţi conform prevederilor legale.Prejudiciul estimat este de aproximativ 50.000 lei. Cele două autoutilitare şi cantitatea de alcool au fost indisponibilizate , iar tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a unei cantităţi de alcool peste limita legală de 200 l urmând a se efectua investigaţii pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.